Radu Miruță: România cheltuiește banii pe care nu îi are. Este un stat obez, la fiecare 6 români există 1 angajat al instituțiilor publice (VIDEO)

Radu Miruță: România cheltuiește banii pe care nu îi are. Este un stat obez, la fiecare 6 români există 1 angajat al instituțiilor publice (VIDEO)

Deputatul USR Radu Miruță a vorbit despre cheltuielile statului, vineri, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat, și a descris statul drept „obez”, având în vedere că „la fiecare 6 români există 1 angajat al instituțiilor publice”.

 

Radu Miruță (USR), pe B1 TV: România cheltuiește banii pe care nu îi are

 

Deputatul USR a reclamat nivelul cheltuielilor publice.

„România cheltuiește banii pe care nu îi are (…). La fiecare 4 lei pe care Guvernul îi încasează, mai cheltuie un leu pe care nu îl are și mai are nevoie de încă un leu pentru a-și acoperi datoriile deja făcute. Dacă vreți, într-o familie care aduce 4.000 de lei în casă, cheltuielile sunt de 6.000. Cum să trăiești cu 4.000 când tu cheltuiești 6.000? (…) Trist este că familia asta de fapt este România – și România trăiește de pe o zi pe alta și, cu cât timp o mută mai tare, cu atât diferența asta este și mai mare”, a declarat Radu Miruță.

„Domnul Ciolacu ne-a promis că va reduce statul acesta obez și și-a asumat reforma asta de anul trecut. Că este un stat obez, la fiecare 6 români există 1 angajat al instituțiilor publice, al statului român. Nu s-a redus această dimensiune, ba dimpotrivă. Doar de când a promis domnul Ciolacu a crescut cu 14.000 numărul angajaților la stat”, a adăugat parlamentarul de opoziție.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *