Cazul Daniel Horodniceanu. Poate începe urmărirea penală in rem pentru abuz în serviciu. Decizie bombă a ÎCCJ

Cazul Daniel Horodniceanu. Poate începe urmărirea penală in rem pentru abuz în serviciu. Decizie bombă a ÎCCJ

Poate începe urmărirea penală in rem pentru abuz în serviciu și fals intelectual în dosarul „Veranda”, după ce procurorii Parchetului General au dispus, inițial, clasarea cauzei pentru cele două infracțiuni.

Horodniceanu a fost procuror de caz în dosarul respectiv, deschis la Iași, până când a devenit vicepreședintele CSM, în ianuarie 2023. El este acuzat că a semnat acte de urmărire penală în cazul respectiv fără a mai avea calitatea de procuror de caz. 

„Admite plângerea formulată de petentul Zămosteanu Cristin (fost Ungureanu). Desființează soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa din 07 august 2023, în dosarul penal nr. 432/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică şi ordonanţa nr.290/II/2/2023 din 11 septembrie 2023 a procurorului şef al aceleiaşi secţii şi trimite cauza la procuror pentru a începe urmărirea penală”, potrivit deciziei ÎCCJ.

Decizia Instanței Supreme este definitivă.

În dosarul „Veranda” sunt cercetate mai multe persoane, între care primarul Iașului, Mihai Chirica, angajați din Primăria Iași, angajați ai Oficiului de Cadastru și dezvoltatori, care sunt acuzați că ar fi constituit un grup infracţional organizat în care „dezvoltatori imobiliari care s-au folosit de conexiunile cu funcţionari din administraţia publică locală cu atribuţii în domeniul emiterii şi urmăririi respectării documentaţiilor de urbanism” pentru a obţine autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Infracţiunile cercetate de procurori sunt abuz în serviciu în vederea obţinerii unui folos necuvenit, uzurparea funcţiei, delapidare, spălarea banilor, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

HORODNICEANU A MAI SCĂPAT DE O ALTĂ SANCȚIUNE, DUPĂ CE AR FI AMENINȚAT POLIȚIȘTIi CARE L-AU OPRIT ÎN TRAFIC

Săptămâna trecută, fostul șef al DIICOT a scăpat de sancțiunea cerută de Inspecția Judiciară după ce, în luna mai, a amenințat polițiștii care l-au oprit în trafic, în Iași, pentru că nu ar fi semnalizat o depăşire.

Daniel Horodniceanu, scăpat de colegii din CSM: De ce NU e sancționat disciplinar după ce i-a intimidat pe polițiștii care l-au oprit în trafic

Episod halucinant cu fostul șef de la Crimă Organizată. Cum a vorbit Daniel Horodniceanu cu polițiștii care l-au oprit în trafic – VIDEO

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *