Ce a răspuns Bianca Drăgușanu când a fost întrebată dacă vrea să joace în filme: „Va fi un rol care mi se potrivește”

Ce a răspuns Bianca Drăgușanu când a fost întrebată dacă vrea să joace în filme: „Va fi un rol care mi se potrivește”

Bianca Drăgușanu e obișnuită de ani de zile cu camerele de filmat, a fost asistentă de televiziune, apoi prezentatoare, iar în prezent are multe campanii publicitare, care îi aduc venituri consistente. Cu toate acestea, ea nu ar ezita să apară și într-un film, dacă ar primi vreun rol care i se potrivește.

În urmă cu câteva luni, Bianca Drăgușanu a rămas fără emisiune la TV, ea prezenta „Detectorul de minciuni”, la Kanal D2. Nu s-a întristat de decizia luată de șefii televiziunii, spunea că așteaptă noi proiecte, provocări, care să scoată și mai tare în evidență.

Dincolo de activitatea ei în televiziune, ea are contracte cu mai multe firme, e imaginea unei case de bijuterii, a unui salon de înfrumusețare, chiar și a unui magazin de extensii. Bianca Drăgușanu are și propria afacere, un atelier de croitorie, unde confecționează rochii de mireasă, de seară și, mai nou, costume elegante.

„Nu știu ce rol aș putea avea”

Totodată, ea e deschisă pentru noi proiecte. Într-un interviu pentru wowbiz.ro, ea a fost întrebată dacă arr accepta să joace în filme. Imediat, Bianca Drăgușanu a spus că ar accepta, dacă rolul i s-ar potrivi.

„Depinde de rolul pe care ar trebui să îl joc, dar de ce nu. Sunt foarte tari filmele românești și multe dintre ele au făcut istorie. Nu știu ce rol aș putea avea, om trăi și om vedea dacă se va întâmpla. Cu siguranță va fi un rol care mi se potrivește.”, a declarat Bianca Drăgușanu.

În ultima perioadă, multe persoane publice au acceptat roluri în filme. Anamaria Prodan joacă în „Complotul bonelor”, care va fi lansat la cinema în luna februarie a anului următor.

Câți bani câștigă Bianca Drăgușanu lunar

Într-un interviu pentru cancan.ro, Bianca Drăgușanu a mărturisit că este mulțumită de veniturile sale. Își întreține singură familia, iar banii îi ajung și pentru cumpărăturile de lux. „În ultima perioadă, mi se pare că am greșit foarte mult în momentul în care am epatat și am vorbit despre cifre și sume.

Pentru că, în momentul când fac asta, îmi scade din energia prin care eu produc. Din afacerile pe care le conduc, am dările plătite la stat, nu am datorii, nu m-am împrumutat în viața mea la nimeni, nu am depins în viața mea de nimeni financiar. Important este că eu îmi ajut familia, îmi întrețin singură și îmi cresc singură copilul. Iar cifrele sunt chestii irelevante.

Luna asta poate să fie mai puțin, luna viitoare mai mult. Peste trei luni iarăși prind un contract bombă, se suplinește ce am cheltuit. Că eu sunt Farfetch-ul, online, tot timpul.” Întrebată dacă lunar câștigă peste 10.000 de euro, Bianca Drăgușanu a răspuns: „Sunt luni când, da, câștig peste 10.000 €”.

„Nu mă interesează părerea oamenilor, pentru că părerea oamenilor nu îmi plătește facturile și nu îmi crește copilul”

Fosta soție a lui Victor Slav recunoaște că din online câștigă foarte mulți bani datorită campaniilor publicitare pe care le face. „Pe Instagram am 1.1 milioane de urmăritori, de peste cinci ani, nu s-a mai schimbat nimic și n-am băgat niciodată bani în promovare sau în like-uri. De cinci ani, nu am mai scăzut, nu am mai urcat.

Cu oamenii cu care colaborez să fac plasare de produse pe Instagramul meu, pe ei nu îi interesează câte like-uri am eu la o poză sau câte comentarii am eu la o poză. Tocmai de asta am oprit și vederea lor. Pe ei îi interesează cum îi pot eu ajuta să devină vizibili și să își vândă produsul prin mine.

Nu mă interesează nici să mă ridice cineva prin cuvinte, nici să vină și să-mi aducă tot felul de critici prin cuvinte. Nu mă interesează părerea oamenilor, pentru că părerea oamenilor nu îmi plătește facturile și nu îmi crește copilul.”

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *