Ce profesie bine plătită și cu care România se mândrește este amenințată. Obama avertizează în privința Inteligenței Artificiale

Ce profesie bine plătită și cu care România se mândrește este amenințată. Obama avertizează în privința Inteligenței Artificiale

Fostul președinte american Barack Obama susține că problemele legate de drepturile de autor și inteligența artificială sunt doar începutul. „Va fi atât de disruptivă, că ar putea necesita regândirea locurilor de muncă și a economiei”.

Un executiv din IT i-a spus fostului președinte al SUA Barack Obama că impactul inteligenței artificiale în societate va fi similar cu cel al electricității, conform Slashdot. 

Vorbind la podcastul Decoder al publicației online The Verge, Obama a făcut un tablou al viitoarelor transformări din societate adus de IA, potrivit întrebărilor pe care el și le pune astăzi.

Va mai fi asigurarea medicală legată de un loc de muncă?

„Dacă inteligența artificială se dovedește a fi atât de omniprezentă și de puternică pe cât se așteaptă susținătorii ei – și trebuie să spun că, cu cât mă uit mai mult la ea, cred că va fi atât de perturbatoare -, va trebui să ne gândim nu doar la proprietatea intelectuală; va trebui să ne gândim diferit la locurile de muncă și la economie”, a spus acesta.

Printre problemele specifice se pot număra durata săptămânii de lucru și faptul că în prezent asigurarea de sănătate este legată de ocuparea unui loc de muncă.

Însă lucrurile merg mult mai departe.

Întrebarea mai amplă va fi ce se va întâmpla atunci când 10% din locurile de muncă existente vor putea fi acum definitiv realizate de un model lingvistic de mari dimensiuni sau de o altă variantă de inteligență artificială? Și va trebui să reexaminăm modul în care ne educăm copiii și ce locuri de muncă vor fi disponibile…?

Barack Obama:

S-au construit generații de programatori, dar poate ChatGPT programa mai bine?

„Adevărul este că, în timpul președinției mele, a existat, cred, un pic de naivitate, în care oamenii spuneau: «Răspunsul pentru a-i scoate pe oameni din sărăcie și a ne asigura că au salarii suficient de mari este că îi vom recalifica și îi vom educa, iar toți ar trebui să devină programatori, pentru că acesta este viitorul»”, spune Obama.

Barack Obama. Foto: Hepta

„Ei bine, dacă inteligența artificială poate programa mai bine decât toți, cu excepția celor mai buni programatori? Dacă ChatGPT poate genera un studiu mai bine decât asociatul de anul trei, patru, poate nu și partenerul, care are o anumită expertiză sau judecată?”, mai precizează fostul șef de stat.

<strong>CONTEXT: IT-ul și domeniul specific al programării reprezintă unul dintre puținele avantaje diferențiatoare ale României, potrivit datelor din numeroase studii naționale și internaționale. </strong>

Atenție la democrație

Obama crede în potențialul transformator al inteligenței artificiale, însă spune că „trebuie să fim poate un pic mai intenționați cu privire la modul în care democrațiile noastre interacționează cu ceea ce este generat în primul rând de sectorul privat”. 

„Ce reguli de conduită stabilim și cum ne putem asigura că maximizăm lucrurile bune și poate că minimizăm unele dintre cele rele?”, punctează acesta.

Impactul inteligenței artificiale va fi o problemă globală, consideră Obama. Acesta crede că ar putea necesita „cadre, standarde și norme transfrontaliere”. 

El și-a exprimat speranța că guvernele pot educa publicul cu privire la ideea că inteligența artificială este „un instrument, nu un amic”.

Presiune pe social media

În timpul interviului, Obama a prezis că inteligența artificială va forța în cele din urmă o conversație publică „mult mai robustă” despre regulile necesare pentru social media, și că cel puțin o parte din această presiune ar putea proveni din modul în care consumatorii interacționează cu companiile. 

Una dintre preocupările sale este că guvernul are nevoie de înțelegere și expertiză pentru a reglementa în mod corespunzător inteligența artificială.

Există obligația de a difuza toate informațiile în mod egal?

Nilay Patel, redactorul-șef al The Verge, face referire la un caz numit Red Lion Broadcasting vs FCC (Comisia federală de Comunicații din SUA – n.r.), când Curtea Supremă a statuat în anul 1969 că Guvernul poate impune o Doctrină a corectitudinii posturilor de radio și televiziune, deoarece publicul deține undele radio și poate astfel impune cerințe privind modul în care acestea sunt utilizate. 

<strong>Acesta spune însă că nu există un cadru similar pentru internet, care nu utilizează undele radio publice, ceea ce face ca acestea să fie mult mai greu, dacă nu imposibil, de reglementat. </strong>

Protocoale de siguranță

Obama a remarcat, de asemenea, recentul ordin executiv de la Casa Albă, un document de o sută de pagini privind inteligența artificială, despre care spune că este „începutul construirii unui cadru”.

„Discutând cu companiile însele, acestea vor recunoaște că este posibil ca protocoalele lor de siguranță și regimurile lor de testare să nu fie încă acolo unde trebuie să fie. Cred că este perfect adecvat să punem un steag și să spunem: «În regulă, companii de frontieră, trebuie să dezvăluiți care sunt protocoalele voastre de siguranță pentru a ne asigura că nu avem programe necinstite care să intre în sistemul nostru financiar», de exemplu”, a punctat Obama.

El a mai spus că acest cadru nu poate fi fix, pentru că unele modele se dezvoltă foarte rapid, astfel încât supravegherea și reglementarea trebuie să fie flexibile și agile.

Inteligența artificială a intrat în centrul atenției publice în ultimul an, după lansarea ChatGPT, a cărui popularitate a făcut ca OpenAI, compania care l-a dezvoltat, să fie evaluată la 80 de miliarde de dolari, conform New York Times.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *