Kremlinul, după ce Putin a lipsit de la o comemorare a victimelor atentatului de la Moscova: „Chiar dacă nu vedeţi lacrimi pe faţa sa, nu înseamnă că nu suferă”

Kremlinul, după ce Putin a lipsit de la o comemorare a victimelor atentatului de la Moscova: „Chiar dacă nu vedeţi lacrimi pe faţa sa, nu înseamnă că nu suferă”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a dat asigurări că preşedintele Vladimir Putin suferă în urma tragediei de la Moscova, în ciuda faptului că a absentat de la o ceremonie de comemorare a victimelor atentatului terorist de la Moscova, informează AFP, citată de News.ro.

„Şeful statului se simte personal şi deplin vizat de acest gen de tragedii. Credeţi-mă, chiar dacă nu vedeţi lacrimi pe faţa sa, asta nu înseamnă că nu suferă”, a declarat Dmitri Peskov într-un scurt interviu difuzat sâmbătă.

Acesta a adăugat că „este puţin probabil ca și cineva să ştie şi să înţeleagă prin ce trece el, inclusiv dumneavostră şi cu mine”.

☝️ “If you don’t see his tears on the face, it doesn’t mean he doesn’t feel a pain” – Peskov about President Putin reaction to the terrorist attack at Crocus City Hall pic.twitter.com/rZGrf5EUdc

— 🇷🇺Russia is not Enemy (@RussiaIsntEnemy) March 30, 2024

Vladimir Putin este în continuare absent fizic la omagii sau comemorări ale victimelor atentatului şi la întâlniri cu familiile acestora, la o săptămână de la atacul terorist de la Moscova.

Pe 22 martie, bărbaţi înarmaţi au pătruns în Crocus City Hall, o sală mare de concerte situată în apropiere de Moscova, au tras în mulţine şi au incendiat clădirea.

Potrivit celui mai recent bilanţ prezentat de către salvatorii ruşi, cel puţin 144 de persoane au fost ucise, iar alte 551 au fost rănite în acest atac revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), cel mai sângeros din ultimii 20 de ani în Rusia.

Kremlinul a anunţat joi că Vladimir Putin nu plănuieşte să se întâlnească imediat cu familiile victimelor şi nici să se ducă la locul atentatului.

Sâmbătă, diplomaţi americani, europeni, din ţări africane şi din America de Sud s-au dus la faţa locului, au depus flori şi s-au recules, potrivit agenţiei ruse de presă RIA Novosti.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *