Ce se întâmplă în organism când consumăm frecvent sushi. Recomandările specialiștilor

Ce se întâmplă în organism când consumăm frecvent sushi. Recomandările specialiștilor

Sushi este unul dintre cele mai gustoase tipuri de mâncare, datorită orezului care oferă energie, legumelor proaspete și peștelui plin de nutrienți. Acesta poate fi consumat zilnic, iar specialiștii ne explică de ce este benefic acest preparat, dar și cum putem avea grijă la ingredientele folosite care pot crește numărul de calorii.

 

Ce nutrienți conține sushi

 

Potrivit nutriționiștilor, sushi este un preparat foarte sănătos, deoarece constă în legume bogate în nutrienți și pește, care este o sursă de proteine, omega-3 și vitamina D.

 

„Primul lucru pe care îl iau în considerare atunci când pregătesc o masă sănătoasă este să fiu conștient de conținutul total de calorii, precum și de conținutul de grăsimi și acest lucru se aplică la prepararea unei mese de sushi. Fiți conștienți de ingredientele care pot crește conținutul de calorii, cum ar fi sosurile și anumite adaosuri la rulourile de sushi, în special rulourile de specialitate, care pot crește rapid conținutul total de calorii”, explică Alex Oskian, specialist în nutriție.

 

Dieteticianul Jenny Beth Kroplin recomandă consumul de sushi, pentru că oferă o „varietate de nutrienți precum fier, calciu, iod, vitamina A, B1, B2, C, D, E și K.” Totuși, acesta ne avertizează la nivelul crescut de mercur pe care îl pot avea anumiți pești.

 

„Rețineți că majoritatea peștilor au anumite niveluri de mercur și o abundență de mercur în sistemul nostru poate prezenta riscuri pentru sănătate. Administrația pentru Alimente și Medicamente și Agenția pentru Protecția Mediului afirmă că este sigur, pentru un adult, să consume 350 de grame de pește pe săptămână”, explică Kroplin.

 

Dieteticianul a explicat că peștii mai mari tind să aibă un nivel mai mare de mercur, în timp ce peștii mai mici au niveluri mai scăzute.

 

Care sunt beneficiile consumului de sushi

 

Principalele beneficii pe care le oferă sushi sunt creșterea nivelului de energie, susținerea digestiei, îmbunătățirea sănătății creierului sau reducerea tensiunii arteriale, potrivit Adevărul.ro.

 

Proteinele și nutrienții din sushi contribuie la creșterea nivelului de energie, iar legumele și peștele ajută la digestie și sănătatea intestinului. Potrivit cercetărilor, peștele consumat în mod regulat contribuie la îmbunătățirea funcțiilor cognitive și poate contribui la prevenirea demenței, datorită acizilor grași omega-3. Acizii grași contribuie și la reducerea tensiunii arteriale, la scăderea trigliceridelor și la încetinirea formării plăcii în artere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *