Ce simbolizează Marțea Mare din Săptămâna Patimilor și ce trebuie să facem în această zi

Ce simbolizează Marțea Mare din Săptămâna Patimilor și ce trebuie să facem în această zi

Marțea Mare din Săptămâna Patimilor, cunoscută și sub numele de Marțea Seacă, este o zi cu o semnificație profundă în tradiția creștină, în care se face pomenirea celor 10 fecioare.

 

Denia din Marțea Mare

 

În această zi, Sfinții Părinți au rânduit citirea Pildei celor zece fecioare, care prezintă povestea a cinci fecioare înțelepte și cinci neînțelepte care se pregătesc pentru o nuntă.

În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este comparată cu o nuntă, unde Hristos este numit „mire”, iar Apostolii sunt denumiți „prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este reprezentată de Biserică, iar Împărăția Cerurilor este simbolizată de cele zece fecioare care Îl întâmpină pe Mântuitor cu candelele aprinse.

 

Prin această pildă, Hristos a dorit să sublinieze importanța pregătirii pentru judecata de apoi. Este necesar ca perioada postului să fie însoțită de milostenie, iar credincioșii sunt îndemnați să înțeleagă că nu sunt automat moștenitori ai Împărăției Lui Dumnezeu, ci că trebuie să trăiască în conformitate cu învățăturile Sale și să se pregătească în mod corespunzător pentru venirea Sa.

În această pildă, cele zece fecioare, împărțite în cinci „înțelepte” și cinci „neînțelepte”, se pregătesc pentru nunta simbolică, reprezentând întâlnirea cu Mântuitorul. În timp ce așteaptă sosirea mirelui, adică a lui Hristos, toate fecioarele adorm.

 

La miezul nopții, este vestită sosirea mirelui, iar fecioarele se trezesc pentru a-L întâmpina. Însă, fecioarele neînțelepte își dau seama că untdelemnul din candelele lor este pe terminate și cer ajutorul fecioarelor înțelepte pentru a le împrumuta untdelemn, astfel încât candela lor să nu se stingă.

 

Cele cinci fecioare înțelepte refuză să împartă untdelemnul cu celelalte, argumentând că și candelele lor se pot stinge. Astfel, fecioarele neînțelepte sunt nevoite să plece pentru a cumpăra untdelemn.

În absența celor cinci fecioare neînțelepte, mirele sosește și intră la nuntă împreună cu cele cinci fecioare care erau pregătite, având candelele aprinse. Ușa este închisă după ce acestea intră.

 

Ulterior, fecioarele neînțelepte ajung și ele la ușă, însă o găsesc închisă. În disperare, ele strigă: „Doamne, Doamne, deschide-ne noua”. Răspunsul mirelui este categoric: „Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi”.

 

 

Ce se face în această zi

 

Conform tradiției, în Marțea Mare gosponidele fac curățenie temeinică în case pentru sărbătorile Pascale, potrivit adevărul.ro. De asemenea, Marțea Mare este considerată ultima zi în care oamenii mai pot munci la câmp înainte de Paște.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *