„Cea mai grea imagine pe care am publicat-o vreodată!” Fotografie cu un bebeluș ucis de Hamas, în Daily Telegraf: „Toți trebuie să știți!”

„Cea mai grea imagine pe care am publicat-o vreodată!” Fotografie cu un bebeluș ucis de Hamas, în Daily Telegraf: „Toți trebuie să știți!”

Ziarul britanic Daily Telegraph publică în această dimineață (vineri, 13 octombrie) o fotografie cu un bebeluș israelian ucis de Hamas. Fotografia a fost publicată inițial de contul oficial de Twitter al guvernului israelian.

Poza, greu de privit, este pe pagina a treia a ziarului. Pe pagina principală, Telegraph a publicat textul care a însoțit tweet-ul original în care a fost publicată fotografia: „Aceasta este cea mai grea imagine pe care am publicat-o vreodată. În timp ce scriem asta, mâinile ne tremură, dar avem nevoie ca fiecare dintre voi să știe că asta s-a întâmplat”.

Ministerul israelian de Externe a postat joi fotografia copilului pe pagina sa de Twitter, împreună cu alte fotografii care arată bebeluși arși de teroriștii Hamas.

Fotografiile au fost publicate și pe pagina din rețeaua X a Primului Ministru Beniamin Netanyahu și s-a subliniat că au fost arătate și secretarului de stat american Anthony Blinken, care a vizitat Israelul.

The front page of tomorrow’s Daily Telegraph:

‘This is the most difficult image we’ve ever posted’#TomorrowsPapersToday

Sign up for the Front Page newsletterhttps://t.co/x8AV4Oomry pic.twitter.com/fGT9ebs97u
— The Telegraph (@Telegraph) October 12, 2023

Unul dintre cele mai importante ziare israeliene, Yedioth Ahronoth, scrie că alegerea neobișnuită a Daily Telegraph de a publica fotografia vine pe fondul încercărilor de a estompa și de a ascunde atrocitățile comise de teroriștii Hamas, alături de teoriile conspirației de pe rețelele de socializare conform cărora nu au masacrat copii. Israelul și-a dat jos mănușile în lupta pentru a informa opinia publică mondială și a decis să distribuie fotografii și mărturii personale ale masacrului pe conturile sale oficiale de pe rețelele sociale și nu numai, ci și prin intermediul mass-media străine, așa cum s-a întâmplat acum.

La Ministerul de Externe au avut loc discuții unde s-au examinat atât diplomația publică, cât și considerentele politice, iar la final s-a luat decizia ca scenele groaznice să fie prezentate pe conturile oficiale de socializare. „Ceea ce a fost nu este ceea ce va fi. Evenimentele au necesitat schimbarea modului în care răspândim informațiile”, a spus șeful diviziei digitale de la Ministerul de Externe, David Saranga.

În fotografiile pe care Ministerul de Externe a decis să le arate lumii, se pot vedea cadavre carbonizate incendiate de teroriști, teroriști Hamas transportând cadavrele femeilor într-o dubă în timp ce stăteau pe ele, fotografii cu zeci de cadavre întinse la pământ, după infernul de la petrecerea de la Festivalul Nova, teroriști Hamas care împușcă câini și ard casele rezidenților în comunitățile de la granița cu Fâșia Gaza.

Scenele dure și poveștile victimelor au reușit să „dea foc rețelelor”, iar în primele cinci zile de război au fost încărcate 1.450 de postări și tweet-uri care au primit aproximativ jumătate de miliard de accesări pe diferitele platforme, egal cu numărul de accesări pe care site-urile Ministerului de Externe le primesc timp de șase luni pe toate platformele.

The Daily Telegraph este un ziar conservator britanic editat prima oară în 1855 și considerat cel mai important și relevant cotidian britanic.

Între timp, presiunea pare să funcționeze: un sondaj realizat de The Economist a constatat că, de la izbucnirea ostilităților, opinia publică pozitivă din Statele Unite față de Israel a atins un sprijin de 42%, o creștere de 11% față de ultimul sondaj realizat în martie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *