„Ceea ce facem în Gaza vom ști să facem în Beirut”. Ministrul israelian al Apărării avertizează Hezbollah că este „aproape de o gravă greșeală”

„Ceea ce facem în Gaza vom ști să facem în Beirut”. Ministrul israelian al Apărării avertizează Hezbollah că este „aproape de o gravă greșeală”

În timp ce mișcarea șiită libaneză Hezbollah continuă să efectueze atacuri asupra nordului Israelului, ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a avertizat sâmbătă, 11 noiembrie, că gruparea armată este “aproape de a face o greșeală gravă” care se va încheia neașteptat: cu locuitorii din Beirut părăsindu-și casele, scrie The Times of Israel.

“Le spun aici cetățenilor din Liban, îi văd deja pe cetățenii din Gaza mergând cu steaguri albe de-a lungul coastei și îndreptându-se spre sud”, a spus Gallant, în timpul unei vizite la o bază militară de la granița de nord a țării.

“Hezbollah face greșeli și antrenează Libanul într-un război care s-ar putea derula”, a adăugat el.

“Dacă face greșeli de acest fel, cei care vor plăti prețul sunt în primul rând cetățenii Libanului. Ceea ce facem în Gaza vom ști să facem în Beirut”, a avertizat Gallant.

Ministrul a mai susținut că forțele aeriene israeliene folosesc mai puțin de o zecime din capacitatea lor în intervenția din Fâșia Gaza.

“Piloții noștri stau în cabina de pilotaj, iar vârful avioanelor este îndreptat spre nord. Noi avem destule de făcut în sud, dar Forțele Aeriene sunt orientate spre nord și puterea lor este foarte mare”, a mai spus Gallant.

Liderul Hezbollah a declarat sâmbătă că gruparea sa armată a folosit noi tipuri de arme şi a lovit noi ţinte în Israel în ultimele zile, promițând că frontul din sud împotriva inamicului său declarat “va rămâne activ”.

Acesta a fost al doilea discurs al lui Sayyed Hassan Nasrallah de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas în octombrie. În primul său discurs de la începutul acestei luni, el a spus că există posibilitatea ca lupta pe frontul libanez să se transforme într-un război total.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *