Cei 46 de răniți în exploziile de la Crevedia, internați în spitalele din București. Care este starea lor

Cei 46 de răniți în exploziile de la Crevedia, internați în spitalele din București. Care este starea lor

Patru spitalele din București au primit sâmbătă, 26 august, persoane rănite în urma exploziilor de la Crevedia, a anunțat Guvernul. Dintre acestea, opt persoane sunt intubate.

Potrivit actualizării trimise de către Guvern, răniții au fost direcționați către patru spitale din București, după cum urmează:

Bagdasar-Arseni – 11 pactienți, dintre care 3 intubați,
Universitar – 4 pacienți,
Spitalul de Arși – patru pacienți, dintre care unul intubat,
Floreasca – 27 de pacienți, dintre care patru intubați.

Guvernul precizează că se fac demersuri pentru activarea Mecanismului de protecție civilă al UE, prin intermediul căruia răniții pot fi transferați în străintate. De mecanism vor beneficia, în primul rând, persoanele intubate. Potrivit guvernului, doi dintre aceștia vor fi transferați la Spitalul Militar din Bruxelles.

Mai multe explozii au avut loc, sâmbătă, 26 august, în localitatea dâmbovițeană Crevedia, la o stație de GPL. Cel puțin o persoană a murit, iar mai multe au fost rănite, unele având arsuri și pe „peste 80% din suprafața corpului”.

Intervenția este încă în desfășurare, zeci de autospeciale de intervenție și ambulanțe fiind la fața locului, prin urmare bilanțul răniților poate crește.

Guvernul a pus la dispoziția cetățenilor din zonă, daca vor să reclame simptomatologie în zilele următoare, și pentru cei care caută informații despre rude sau cunoștințe afectate de explozii două numere de telefon: 0212069397 și 0212069398.

Vezi LIVETEXT cu desfășurarea evenimentelor: Explozii în lanț la Crevedia, la o stație GPL! Cel puțin un deces și 46 de răniți, printre care 26 de pompieri. Zona, evacuată pe o rază de 700 de metri

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *