Cel mai mare partid elveţian a cerut ieşirea ţării din Consiliul Europei după ce CEDO a condamnat Elveția în cazul schimbărilor climatice. Ce scrie presa

Cel mai mare partid elveţian a cerut ieşirea ţării din Consiliul Europei după ce CEDO a condamnat Elveția în cazul schimbărilor climatice. Ce scrie presa

Cel mai mare partid elveţian, Uniunea Democratică a Centrului (UDC), o formaţiune de dreapta radicală, a cerut ca Elveţia să iasă din Consiliul Europei după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Elveția pentru inacţiune faţă de schimbările climatice, a relatat AFP, citată de Agerpres.

UDC a susținut că decizia Curții Europene pentru Drepturile Omului este inacceptabilă şi scandaloasă.

„Judecătorii de la Strasbourg nici măcar nu au luat în considerare faptul că Elveţia este exemplară în materie de reducere a emisiilor de CO2. UDC condamnă cu fermitate această ingerinţă a unor judecători străini şi cere retragerea Elveţiei din Consiliul Europei”, a precizat formaţiunea politică.

UDC consideră că „judecătorii de la Strasbourg se transformă în marionete ale activiştilor şi şi-au pierdut acum definitiv credibilitatea”.

CEDO a condamnat Elveția marţi, 9 aprilie, pentru încălcarea Convenţiei Europene a drepturilor omului, dând câştig de cauză unei asociaţii de femei în vârstă, „Vârstnicele pentru protejarea climei”. Concret, CEDO a stabilit că guvernul de la Berna nu a depus eforturi suficiente pentru limitarea efectelor schimbărilor climatice, după ce peste 2.000 de bătrâne de peste 70 de ani din Elveția au susținut că sunt în pericol de moarte în timpul valurilor de căldură. Verdictul nu poate fi contestat cu apel.

Ce scrie presa elvețiană după decizia CEDO

Principalele ziare din Elveția au criticat decizia CEDO, afirmând că aceasta riscă să submineze democrația și influența politică a grupurilor de mediu, a relatat Reuters.

„Verdict absurd împotriva Elveției: Strasbourg urmărește politica climatică de pe banca judecătorilor”, a scris ziarul de centru-dreapta Neue Zuercher Zeitung (NZZ). Descriind hotărârea drept „jurisprudență activistă” care ar putea deschide calea pentru „tot felul de pretenții”, ziarul a susținut că bătrânele au fost doar niște pioni ai lobby-urilor de mediu care au folosit instanța pentru a ocoli dezbaterea democratică.

Sub titlul „Nu vrem justiție climatică”, și cotidianul Blick a calificat decizia instanței drept „discutabilă” și a avertizat că este posibil să adâncească polemicile privind politica climatică. „Iar în politica europeană, trebuie remarcat, acest lucru face jocul celor care miros judecători străini peste tot”, mai notează ziarul elvețian.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *