Cele mai frecvente 3 simptome ale cancerului de tiroidă pe care nu ar trebui să le ignori 

Cele mai frecvente 3 simptome ale cancerului de tiroidă pe care nu ar trebui să le ignori 

Cancerul tiroidian este o creștere anormală a celulelor tiroidiene ce are potențialul de a se răspândi în alte părți ale corpului. Acesta se dezvoltă în momentul în care celulele tiroidiene care formează glanda în formă de fluture ce este situată dedesubtul corzilor vocale adună mutații genetice care duc la creșteri incontrolabile.

Boala este mai predispusă la femei, și deși poate fi găsită la orice gen la orice vârstă, se întâlnește de obicei la femei cu vârste cuprinse între 40 și 50 de ani. Deocamdată, nu se cunoaște exact motivul pentru care femeile au șanse mai mari să se confrunte cu această boală, însă experții tind să creadă că are de-a face cu hormonii.

Alimentele care îți îmbolnăvesc glanda tiroidă: producția de hormoni, grav afectată

Majoritatea persoanelor cu cancer tiroidian nici măcar nu observă simptomele, de aceea acesta se detectează în timpul altor ecografii. Pentru cancerul tiroidian mai agresiv, există totuși câteva semne pe care ar trebui să le urmărești, spun specialiștii. Acestea sunt foarte rare, deci dacă simți că te-ai putea confrunta cu una dintre ele, programează de îndată un consult medical:

Diaree extremă

Acest simptom este specific cancerului tiroidian medular. De obicei, pacienții se prezintă la medic cu diaree cronică și sunt examinați de către gastroenterologi, câteodată chiar luni sau ani buni, încercând să afle care este cauza, aflând, în final, că este vorba despre carcinom medular. Pentru cei cu cancer medular, intestinele au o activitate intensă, ce îi determină să meargă la toaletă de 10 – 20 de ori pe zi.

Umflături la nivelul gâtului

Acest simptom va fi observat de un doctor care te va examina în jurul glandelor tiroidiene pentru a se asigura că umflătura există. De obicei, aceasta nu este dureroasă. Dacă gâtul tău a fost supus unor radiații, în special, ești mult mai predispusă să contractezi boala. 

Schimbarea vocii

Una dintre modurile prin care cancerul tiroidian agresiv devine simptomatic este prin invadarea structurilor care împrejmuiesc zona, inclusiv nervul care controlează coarda vocală. Dacă acel nerv este invadat de cancer, poate cauza schimbări ale vocii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *