Cele mai mari 10 pensii din România. Doar 5 sunt pe bază de contributivitate, restul sunt pensii speciale

Cele mai mari 10 pensii din România. Doar 5 sunt pe bază de contributivitate, restul sunt pensii speciale

Primele cinci pensii ca valoare netă se situează între 10.500 de euro și 16.800 de euro și sunt obţinute pe bază de contributivitate în domeniul bancar, a relatat news.ro.

Cea mai mare pensie din România este de 95.423 de lei brut, ceea ce înseamnă 84.000 de lei lunar net, adică aproximativ 16.800 de euro, potrivit news.ro, care citează date obținute de la Ministerul Muncii. Pensia aparţine unui fost bancher şi este obţinută strict pe bază de contributivitate, nu este pensie specială.

A doua pensie din România ca valoare este de 71.417 lei brut, lunar. După ce se scad cei 2.000 de lei neimpozabili şi se aplică o taxare de 10%, rezultă o pensie netă lunară de 62.500 de lei, adică aproximativ 12.500 de euro.

A treia pensie ca valoare brută atinge 68.981 de lei, deci 60.300 de lei net lunar, ceea ce înseamnă puţin peste 12.000 de euro net lunar.

În top 5 pensii din România se mai regăsesc sume brute de 64.522 lei şi 60.352 lei, valoarea netă fiind de 56.300 lei şi 52.500 lei.

Aşadar, primele cinci pensii ca valoare netă se situează între 10.500 de euro și 16.800 de euro. Toate sunt obţinute pe baza criteriul contributivităţii şi aparţin unor foşti angajaţi din sistemul bancar, potrivit datelor instituției conduse de Simona Bucura Oprescu furnizate news.ro.

5 pensii speciale în top 10

Următoarele cinci pensii, care completează top 10, sunt pensii speciale şi provin din sistemul de Justiţie.

Magistratul cu cea mai mare pensie din România beneficiază de 58.191 lei lunar, brut. Spre deosebire de pensiile obţinute pe bază de contributivitate, unde se scad 2.000 de lei şi se aplică un impozit de 10% pentru aa calcula suma netă, în cazul pensiilor speciale calculul este mai complicat. Mai întâi se scad 2.000 de lei din brut şi suma rămasă se impozitează cu 10%. În plus, se aplică încă un impozit cuprins între 10% şi 20% doar pentru partea de necontributivitate.

Potrivit exemplului de mai sus, din pensia de 58.191 lei se scad 2.000 de lei. Rezultă 56.191 de lei brut lunar, care se impozitează cu 10%. Aşadar, vorbim despre o pensie netă de 50.572 de lei. Însă partea de necontributivitate din această sumă se impozitează la rândul său cu un procent cuprins între 10% şi 20%, în funcţie de cuantum.

Pe următoarele locuri în clasamentul celor mai mari pensii din România, până la poziţia 10, sunt pensii care aparţin unor foşti magistraţi şi au următoarele valori: 56.875 lei brut, 56.489 lei brut, 56.447 lei brut și 55.191 lei brut.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *