CFR, paralizate de greva de proporții din 15 septembrie – Ministrul Sorin Grindeanu, acuzat de lipsa investițiilor în calea ferată

CFR, paralizate de greva de proporții din 15 septembrie – Ministrul Sorin Grindeanu, acuzat de lipsa investițiilor în calea ferată

 

Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, cea mai mare și mai reprezentativă organizație sindicală a ceferiștilor din România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat public că pe 15 septembrie 2023 va declanșa o grevă de avertisment. Greva are scopul de a atrage atenția asupra impasului în care s-a ajuns în ceea ce privește dialogul social dintre ceferiști și stat.

Federația sindicală din CFR avertizează că „problemele sunt foarte grave și privesc direct economia și societatea românească” și atrage atenția asupra „unor teme care nu mai pot fi ținute în mape, pe holurile Ministerului Transporturilor sau ale Guvernului”.

„Dacă am ajuns în acest punct, asta înseamnă că tot ce se putea discuta s-a discutat și tot ce se putea negocia s-a negociat. Nici un fost ministru al transportului și nici actualul nu va putea spune că Federația Naționala Feroviară Mișcare Comercial Vagoane nu a dat dovadă de flexibilitate și înțelegere și nu a avut răbdarea cuvenită. Insă, nici răbdarea nu s-a dovedit a fi o soluție”, au mai transmis sindicaliștii.

Acțiunea de protest de săptămâna viitoare, vineri, 15 septembrie 2023, este programată să aibă loc între orele 7.00-9.00. Sindicaliștii au precizat că protestul este legal, întreaga procedură de declanșare a conflictului de muncă a fost parcursă iar “detaliile” prin care s-a încercat amânarea sau anularea protestului au fost depășite, rezolvate. „Din păcate, așa cum s-a întâmplat în fiecare guvernare care s-a angajat să rezolve problematica căii ferate, aflată, așa cum bine se știe, de ani și ani de zile, în moarte clinică, noi, ceferiștii, constatăm că agenda politicienilor care preiau managementul căii ferate nu corespunde cu lista de priorități formulată cu claritate și public de către lucrătorul feroviar. Printre principalele acuzații aduse șefului de la Transporturi și Guvernului se află lipsa bugetulu ide cheltuieli și venituri pe anul 2023, lipsa investițiilor în material rulant, starea gravă în care sunt căile ferate din Românie, deficitul lucrătorilor din CFR a ajuns la 6.000, alături de lipsa creșterii salariilor din sectorul feroviar.   ACUZAȚIILE SINDICATELOR DIN CFR LA ADRESA MINISTRULUI SORIN GRINDEANU Motivele pentru care am decis să organizăm greva de avertisment din 15 septembrie sunt multiple: – Lipsa bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pe anul în curs, ceea ce conduce inevitabil la un blocaj generalizat în sectorul feroviar.- Lipsa finanțării strategice și coerente a căii ferate. Pentru readucerea infrastructurii feroviare românești la parametrii europeni este nevoie de un proiect de țară corect coordonat cu structurile europene și finanțat cu câteva zeci de miliarde de euro. Până în acest moment, un astfel de proiect nu a fost finanțat, iar deschiderea unor șantiere pe coridoare de transport dedicate strict interesului european lasă în paragină restul țării.- Lipsa de investiții în material rulant de calitate, modern. Nu există un plan de investiții solid în ceea ce privește înlocuirea completă a parcului de locomotive și vagoane cu care lucrează astăzi CFR Călători. Românii, cu greu se vor întoarce în vagoane, în astfel de condiții. Politicienii aflați în fruntea Ministerului Transporturilor ar trebuie să știe că excepțiile întăresc întotdeauna regula, motiv pentru care o simplă fotografie lângă un vagon de călători recondiționat, nu rezolvă problema.- Lipsa salariilor corecte la calea ferată, salarii motivante care să permită înlocuirea unor generații de ceferiști. Se amintește din ce în ce mai rar că în astfel de condiții de salarizare, dar mai ales având în vedere relația greșită care se construiește între management și lucrătorii feroviari, companiile de stat de la calea ferată, unități strategice pentru economia româneasca, vor rămâne fără angajați. Deja, deficitul de angajați depășeste 6.000 de oameni iar orele suplimentare înregistrate sunt de ordinul zecilor de mii.- Probleme din ce în ce mai multe și nerezolvate care au legătură cu Statutul personalului feroviar, lege votată de Parlamentul României, care nici până astăzi nu generează tot setul de efecte pentru beneficiarul său, lucrătorul feroviar. Trebuie doar să mai amintim despre condițiile de muncă din gări, depouri, revizii de vagoane, linii sau instalații, fie vara sau iarna, la temperaturi imposibile. Este important să mai precizăm că multe, prea multe din exigențele siguranței circulației feroviare cu care sunt operate transporturile pe calea ferată se rezolvă doar datorită priceperii și improvizațiilor inginerilor și lucrătorilor feroviari”, au mai transmis sindicaliștii din Federația Naționala Feroviară Mișcare Comercial Vagoane.  .  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *