CFR, plan de modernizare a Gării de Nord din București. Ștefan Etveș: Arată precum un WC public în acest moment. Păcat că nu putem transmite la televizor și mirosul. O rușine națională (VIDEO)

CFR, plan de modernizare a Gării de Nord din București. Ștefan Etveș: Arată precum un WC public în acest moment. Păcat că nu putem transmite la televizor și mirosul. O rușine națională (VIDEO)

CFR a anunțat un plan de modernizare a Gării de Nord din București și, potrivit anunțului oficial, ar urma să se pună accentul pe inovație și confort. Printre modificările preconizate se numără instalarea de ventilatoare în toalete și răcitoare în sălile de așteptare, dar și porți de tip metrou, a relatat Gabriela Mihai, miercuri, la Știrile B1 TV.

 

Ștefan Etveș, pe B1 TV, despre Gara de Nord din București: „Arată precum un WC public în acest moment”

 

Realizatorul emisiunii „Drumurile Noastre” a condamnat starea actuală a Gării de Nord.

„Gara de Nord arată precum un WC public (…) în acest moment. Păcat că nu putem transmite la televizor și mirosul din Gara de Nord. Indiferent că te duci în sala de așteptare, indiferent că te duci la toaletă, indiferent în ce loc te-ai duce, efectiv în Gara de Nord miroase urât. În Gara de Nord plouă în continuare, în acest an, vom vedea n proiecte și planuri cu modernizarea gării. Este bine că se montează aceste sisteme în sălile de așteptare sau că se schimbă scaunele, sau probabil că mai schimbă niște faianță sau niște gresie”, a declarat Ștefan Etveș.

 

Ștefan Etveș: Gara de Nord, o rușine națională

 

„Dacă ne referim la schimbarea în totalitate a tot ce înseamnă modernizarea Gării de Nord, se vorbea de 200 sau de 300 de milioane de euro, dacă nu mă înșel. În contextul de față sunt câteva milioane investite din bugetul CFR Infrastructură, numai că bugetul CFR Infrastructură nu permite investiții de mai mult de câteva milioane. Eu sunt convins că peste patru ani ne vom auzi din nou la telefon și la fel vom vorbi despre Gara de Nord, o rușine națională legat de tot ce înseamnă transport și infrastructură”, a continuat jurnalistul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *