Trei cutremure în 9 minute în China- magnitudinea maximă a fost de 5,4 grade. Nu există victime

Trei cutremure în 9 minute în China- magnitudinea maximă a fost de 5,4 grade. Nu există victime

Trei seisme cu magnitudinea maximă 5,4 au zguduit regiunea Xinjiang din vestul Chinei, duminică, în decurs de nouă minute, fără a fi înregistrate victime sau pagube materiale imediate, transmite EFE.

Zona în care au avut loc cutremurele este slab populată

Primul cutremur, cu magnitudinea 3,8, a fost înregistrat la ora locală 16:44 (08:44 GMT), fiind urmat de un seism mai intens, cu magnitudinea 5,4, la ora 16:46 (08:46 GMT).

Al treilea cutremur a avut magnitudinea 3 şi s-a produs la ora locală 16:53 (08:53 GMT), potrivit Centrului reţelei de seismologie din China.

Cutremurele au fost înregistrate în regiunea Baicheng, parte a prefecturii Aksu, care se învecinează cu Kârgâzstan.

Zona este slab populată – Baicheng numără 230.000 de locuitori, răspândiţi pe o suprafaţă de 15.890 de kilometri pătraţi.

În ianuarie anul trecut, un cutremur cu magnitudinea 7,1 a lovit Aksu, fiind soldat cu trei victime şi pagube la nivelul locuinţelor şi al infrastructurii, notează EFE, citat de Agerpres.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *