Cinci muncitori au murit intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare, în apropiere de Palermo. A șasea victimă, transportată în stare gravă la spital | VIDEO

Cinci muncitori au murit intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare, în apropiere de Palermo. A șasea victimă, transportată în stare gravă la spital | VIDEO

Cinci muncitori au murit luni în Sicilia, după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP, citată de News.ro.

„Cinci muncitori au murit, iar un al şaselea a fost intubat şi transportat la spital”, a confirmat AFP primarul comunei, Giovanni di Giacinto.

Pompierii au scos afară şase persoane, însă au putut reanima doar una. Un muncitor era teafăr, au anunţat ei pe X.

Potrivit lui Giovanni di Giacinto, muncitorii ar fi respirat sulfură de hidrogen, un gaz natural prezent în instalaţiile de tratare a deşeurilor, toxic în concentraţii mari.

O concentraţie mare a acestui gaz poate provoca probleme respiratorii, convulsii, comă şi moarte.

Accidentele mortale la locul de muncă ţin cu regularitate prima pagină în presa italiană şi se află în centrul unei dezbateri pe tema prevenirii riscurilor.

În aprilie, şapte muncitori au murit într-o explozie, în incinta unei centrale hidroelectrice, în apropiere de Bologna (nord).

În februarie, surparea unei structuri de beton pe şantierul de construcţie a unui supermarket, la Florenţa, s-a soldat cu cinci morţi.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *