Cine este Ekrem Imamoglu, primarul din Istanbul. Se cunoaște cu Erdogan din tinerețe

Cine este Ekrem Imamoglu, primarul din Istanbul. Se cunoaște cu Erdogan din tinerețe

Ekrem Imamoglu este primarul recent ales din Istanbul, fiind principalul adversar al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

Dar, cei doi au câteva lucruri în comun, pe lângă scena politică, amândoi au fost fotbaliști, conform știrileprotv.

Cine este Ekrem Imamoglu

Imamoglu, în vârstă de 53 de ani, este un potențial viitor președinte, după cum spun mulți analiști, în condițiile în care a câștigat alegerile de duminică pentru Primăria din Istanbul.

El este un om de afaceri și gândirea lui politică este diferită de cea a lui Erdogan. „Ideile noastre sunt în mare parte opuse”, a spus Imamoglu.

A studiat la Universitatea din Istanbul și a absolvit administrarea afacerilor în 1994, an în care Erdogan a devenit primar. Este căsătorit și are trei copii.

Erdogan a intrat în politică fiind de partea unui partid Islamist, în 2022, iar Imamoglu provine din Partidul Republican al Poporului, din 2008 și a devenit primarul districtului Beylikduzu din Istanbul în 2014.

El a demostrat că are capacităție foarte bune de conducere, iar în 2019 a câștigat în fața lui Erdogan de două ori. Acesta din urma a fost reales anul trecut, în ciuda tensiunilor economice generalizate, iar Imamoglu a reușit, din nou, să câștige.

Problemele judiciare ale lui Imamoglu

Ekrem Imamoglu a avut de-a face cu multe probleme judiciare. După câștigul din 2019, un judecător l-a condamnat la 2 ani și jumptate de închisoare și i-a pus o interdicție politică eptnru insultarea funcționarilor publice, iar Curtea de apel urmează să se pronunțe în acest caz.

În 2023, o altă instanță a deschis un proces împotriva lui Imamoglu fiind acuzat de trucarea licitațiilor și a fost condamnat la trei ani și șapte luni de închisoare.

La mijlocul anilor 1990, după ce Erdogan a devenit primar, a fost la restaurantul de chifteluțe al lui Imamoglu din Istanbul, iar patronul nu i-a luat bani pe mâncare.

„Când era în primele luni de când fusese ales primar, i-am fost găzdă. A mâncat chiftele în restaurantul meu. Nu i-am luat banii. Nu va plăti acea notă de plată atât timp cât va trăi”, a promis actualul primar.

 

Ailecek oyumuzu kullandık, hayırlı olsun. Bütün vatandaşlarımızı oy kullanmaya ve oylarına sahip çıkmaya davet ediyorum. pic.twitter.com/iOufr2tP13

— Ekrem İmamoğlu (@ekrem_imamoglu) March 31, 2024

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *