Cine este mătușa din Germania care l-a condus pe Cătălin Cherecheș cu 200 de kilometri la oră spre locul arestării

Cine este mătușa din Germania care l-a condus pe Cătălin Cherecheș cu 200 de kilometri la oră spre locul arestării

Cătălin Cherecheș nu se afla singur, ci în compania mătușii sale, care gonea pe stradă cu 200 km/h, în jurul gării din Augsburg. Cei doi au vrut să scape de mașină și să găsească un alt mijloc de transport pentru a fugi mai departe. Se crede că destinația finală ar fi fost Italia, mai exact insula Pantallaria, acolo unde primarul din Baia Mare ar avea și o proprietate. 

Relația dintre el și mătușa din Germania era una foarte apropiată, dat fiind și faptul că acesta își dusese o mare parte din bani acolo. Se pare că femeia este o rudă apropiată, mătușa edilului, sora mamei lui Cherecheș.

Cătălin Cherecheș a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare pentru mită pe data de 24 noiembrie, momentul în care a fost și dat în urmărire generală. El ar fi părăsit țara înainte de decizia tribunalului, folosindu-se de documentele vărului său. 

FILMUL capturării primarului penal Cătălin Cherecheș – Când a fost anunțată Poliția Română de autoritățile din Germania

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *