Cine spune ”SUA nu au niciun drept” să se amestece în Marea Chinei de Sud

Rmag Breaking News

China a declarat marţi că SUA nu au niciun fel de legitimitate pentru a interveni în Marea Chinei de Sud, după ce Washingtonul s-a angajat să sprijine Filipinele în cazul unui conflict cu Beijingul în această vastă zonă maritimă disputată, relatează France Presse.

China revendică cvasitotalitatea insulelor din Marea Chinei de Sud, dar alte ţări riverane, precum Vietnam, Filipine, Malaezia şi Brunei, au la rândul lor revendicări în zona respectivă, care uneori se suprapun.

În ultimele luni, tensiunile între China şi Filipine – care îşi afirmă din ce în ce mai ferm revendicările sale teritoriale – au atins niveluri nemaiîntâlnite de mulţi ani.

Secretarul de stat american Antony Blinken a confirmat marţi la Manila angajamentul „de nezdruncinat” al SUA pentru apărarea Filipinelor în cazul unui conflict cu China.

„SUA nu fac parte din Marea Chinei de Sud şi (în consecinţă) nu au dreptul să se amestece în diferendele dintre China şi Filipine”, a declarat în faţa presei purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Lin Jian.

China acuză periodic SUA că sprijină naţiunile care au revendicări teritoriale rivale pentru a-i contracara puterea în creştere.

Filipinele au încheiat acorduri militare deopotrivă cu SUA şi Australia.

„Cooperarea militară între SUA şi Filipine nu trebuie să aducă atingere nici suveranităţii, nici drepturilor şi nici intereselor maritime ale Chinei în Marea Chinei de Sud şi cu atât mai puţin să servească drept platformă pentru revendicările ilegale ale Filipinelor”, a declarat Lin Jian, întrebat în mod special despre comentariile făcute anterior de Antony Blinken, care se afla într-o vizită în Filipine.

China priveşte cu îngrijorare consolidarea legăturilor militare între SUA şi Filipine, ceea ce este perceput de gigantul asiatic drept un mod de contracarare a revendicărilor sale teritoriale în regiune.

Sesizată de Filipine, Curtea permanentă de arbitraj, o instanţă cu sediul în Regatul Ţărilor de Jos, a respins în 2016 revendicările chineze, apreciindu-le ca fiind lipsite de temei juridic.

Beijingul a denunţat această decizie, calificând în special ca neconformă procedura filipineză pe lângă această instanţă. 

The post Cine spune ”SUA nu au niciun drept” să se amestece în Marea Chinei de Sud appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *