Ciolacu, despre atuul lui Iohannis în cursa pentru șefia NATO: „Nimeni nu este împotriva domniei-sale”

Ciolacu, despre atuul lui Iohannis în cursa pentru șefia NATO: „Nimeni nu este împotriva domniei-sale”

Premierul Marcel Ciolacu spune că susține „orice român pentru orice funcţie internaţională”, vorbind despre faptul că președintele Klaus Iohannis se află în cursa pentru funcția de secretar general al NATO. Într-o declarație la Prima TV, liderul PSD a susținut că atuul președintelui în acest context este că „nimeni nu este împotriva” candidaturii sale, relatează News.ro.

Întrebat cum a ajuns să îl sprijine pe Iohannis în această cursă, după ce șeful statului l-a acuzat că vinde Ardealul, Ciolacu a răspuns: „În primul rând, am zis că susţin orice român. Şi sunt mândru, ca şi român, nu ca şi prim-ministru, nu preşedinte de partid. Eu sunt mândru când un român ajunge într-o funcţie înaltă. Mai mult, când e cea de secretar general NATO. Eu nu am cu ce să-l susţin personal pe domnul Iohannis, că nu decid eu. Susţin orice român pentru orice funcţie internaţională”.

„E funcţia României. Despre ce vorbim?”, a adăugat premierul.

În ceea ce privește șansele președintelui de a deveni șef al NATO, Marcel Ciolacu a precizat: „Nu am făcut o evaluare. Am avut discuţii cu alte ţări, sunt reprezentate de primii miniştri. Cum e cancelarul Germaniei. Am avut discuţii. Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei-sale, a candidaturii”.

Referitor la faptul că olandezul Mark Rutte, principalul contracandidat al lui Klaus Iohannis, este susținut de țări importante din NATO pentru șefia Alianței, Ciolacu a amintit că „împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri”.

„Spun că întotdeauna va exista o negociere”, a mai precizat liderul PSD.

Klaus Iohannis a anunțat, în luna martie, că intră în cursa pentru funcția de secretar general al NATO, ocupată în prezent de norvegianul Jens Stoltenberg.

Premierul olandez Mark Rutte, care și-a anunțat candidatura înainte de președintele României, este susținut de mai multe țări, precum SUA, Marea Britanie, Franța și Germania.

De altfel, Statele Unite au subliniat, la începutul acestei luni, prin vocea ambasadoarei americane la NATO, Julianne Smith, că îl sprijină „pe deplin pe Mark Rutte ca viitor secretar general”.

„Avem cel mai mare respect şi pentru prietenul nostru, preşedintele Iohannis, apreciem că a intrat în competiţie şi îi dorim toate cele bune, în timp ce noi continuăm să dezbatem această problemă (alegerea viitorului secretar general – n.r.) în cadrul Alianţei”, a declarat Julianne Smith.

Foto: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *