Ciolacu, ferm convins că Mircea Geoană va candida la preşedinţie

RMAG news

Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă se aşteaptă ca Mircea Geoană să candideze la alegerile prezidenţiale.

”Sunt ferm convins că va candida. Nu suport ipocrizia. Nu suport jocul dublu de a vinde adevărul altfel decât e. După ce ai fost preşedintele unui partid, nu poţi să spui că eşti independent. De exemplu, domnul Ciucă nu mai este preşedintele PNL şi apoi să spună: ”Domnule, ştiţi, sunt candidat independent la preşedinţie”. Independent de cine?

Ce nu mi-a plăcut deloc chiar a fost: ”Domnule, ştiţi eu sunt pe persoană fizică la NATO”.

Cum adică? La acest nivel, dumneavoastră credeţi că nu s-a vorbit cu preşedintele Iohannis? Credeţi că nu s-a vorbit cu toate serviciile din România şi cu tot statul român? Cum să ajungi într-o asemenea funcţie fără să fii susţinut? E ceva de noaptea minţii, eu n-am auzit până acum o asemenea abordare”, a susţinut Marcel Ciolacu.

Premierul e deranjat de afirmaţia lui Mircea Geoană, potrivit căreia a ajuns numărul doi în NATO ”pe persoană fizică”.

”Cum adică? La acest nivel, credeţi că nu s-a vorbit cu preşedintele Iohannis? Credeţi că nu s-a vorbit cu toate serviciile din România şi cu tot statul român? Cum să ajungi într-o asemenea funcţie fără să fii susţinut? E ceva de noaptea minţii”, a spus Marcel Ciolacu.

De asemenea, Marcel Ciolacu l-a acuzat pe Mircea Geoană că nu a fost dispus să poarte un dialog pe subiectul războiului declanşat de Rusia, deşi România este ţara cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina.

După ce joi afirma că a incheiat orice dialog cu Piedone căruia îi voia retrasă candidatura la Primăria Capitalei, Marcel Ciolacu s-a sucit.

Întrebat dacă mai sunt şanse de discuţii cu Cristian Popescu-Piedone, liderul PSD a spus: „Eu am spus ce văd eu că este corect. Dacă dânsul doreşte, poate să mă sune, dar eu vă spun, uitându-mă la dumneavoastră, că va câştiga doamna Firea cu tot cu candidatura domnului Piedone depusă”.

Ce zicea Marcel Ciolacu joi

„Vă rog frumos, am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru domnul Cristian Popescu Piedone. Eu am spus că trebuie să ne gândim la ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale şi cu asta am încheiat”, a precizat el.

Ciolacu, după ce s-a milogit public la Piedone. „Am încheiat orice ofertă”

The post Ciolacu, ferm convins că Mircea Geoană va candida la preşedinţie appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *