Circulația mașinilor pe Podul Grant, restricționată de luni, până la finalizarea lucrărilor de consolidare. Când s-ar putea relua

Circulația mașinilor pe Podul Grant, restricționată de luni, până la finalizarea lucrărilor de consolidare. Când s-ar putea relua

De luni, 16 octombrie, circulația mașinilor va fi interzisă pe Podul Grant, pe sensul de mers dinspre Calea Crângași către Strada Turda, „până la finalizarea lucrărilor prevăzute în proiect”, a transmis vineri, 13 octombrie, Primăria Capitalei, care speră ca lucrările să fie terminate până în martie 2024.

Motivul pentru care Podul Grant se închide parțial este acela că expertiza din 2017 a arătat că starea „este nesatisfăcătoare”, iar lucrările nu mai pot întârzia a transmis PMB.

În această perioadă, mașinile vor putea merge pe trasee alternative, prin Șoseaua Virtuții – Splaiul Independenței, respectiv Calea Crângași – străzi adiacente – Calea Giulești.

În acest moment, bretelele pasajului aferente sensului Crângași-Turda sunt deja restricționate. „Menționăm că locurile de parcare de sub Podul Grant au fost dezafectate și nu va fi permisă staționarea și oprirea autovehiculelor”, a mai transmis instituția condusă de Nicușor Dan.

„Administrația Străzilor și constructorul S.C. Bog’Art S.R.L fac tot posibilul să termine lucrările pe acest sens până în luna martie 2024, iar traficul să fie redeschis”, se mai arată în comunicat.

Tramvaiul 41, suspendat pe 14 octombrie

Sâmbătă, 14 octombrie, o echipă STB Infrastructură va monta un macaz care va permite circulația tramvaielor 41 peste pasajul Grant pe o singură linie, în sistem alternativ. Astfel, va fi menținută deschisă legătura cartierelor Drumul Taberei, Militari și Crângași cu zona de Nord a orașului.

În aceste condiții, linia 41 va fi suspendată doar sâmbătă, 14 octombrie, pentru a permite montarea pieselor de cale pentru circulația alternativă ulterioară a tramvaielor pe un singur fir.

Pentru preluarea călătorilor, va fi înființată linia de autobuz 641, care va funcționa între „Piața Presei” și „Ghencea” pe Bd. Expoziției, Bd. Mărăști, Bd. Mareșal Alexandru Averescu, Str. Turda, Pasajul Grant, Calea Crângași, Șos. Virtuții, Pasajul Lujerului, Str. Brașov, Bd. Ghencea.

Apoi, pe toată durata lucrărilor, tramvaiul 41 va circula alternativ, pe un singur fir doar pe lungimea podului, restul traseului nefiind afectat de lucrări.

Valoarea investiției este de 65 de milioane lei cu TVA inclus, potrivit primăriei conduse de Nicușor Dan.

Actualul Pod Grant, pe care circulă mașini și tramvaiul 41, a fost inaugurat în 1981 și a mai fost reabilitat în urmă cu 16 ani. Vechiul pod, inaugurat în 1909, a fost demolat în anii ’80, dar pilonii vechi există și astăzi.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *