Circulația trenurilor Eurostar din Londra, anulată după ce un tunel de sub Tamisa a fost inundat

Circulația trenurilor Eurostar din Londra, anulată după ce un tunel de sub Tamisa a fost inundat

Serviciile Eurostar din Londra au fost anulate „până la sfârşitul zilei” de sâmbătă după ce ploile abundente și vijeliile au inundat porţiuni ale tunelului de sub Tamisa. Măsura a provocat haos în rândul călătorilor, ale căror planuri de Anul Nou riscă să se strice, transmit BBC și The Guardian.

Niciun tren de mare viteză nu va face sâmbătă legătura între staţiile Ebbsfleet International şi London St Pancras International, din cauza inundării unui tunel de sub Tamisa.

„Serviciile Eurostar către și dinspre Londra sunt anulate și există întârzieri severe ale serviciilor din cauza problemelor de infrastructură determinate de inundațiile într-unul dintre tunelurile Tamisa situat între St Pancras International și Ebbsfleet”, a spus compania, într-un comunicat.

În gara St Pancras din Londra, sute de pasageri aşteptau, unii pe valizele lor sau pe podea, să primească informaţii, potrivit imaginilor de la fața locului.

Inundaţiile au perturbat și circulația trenurilor companiei Southeastern Railway ce folosesc aceeaşi rută.

În altă parte, restricţii de viteză au fost anunţate pe liniile West Highland între ora locală 10.00 (sâmbătă) și 9.00 (duminică) din cauza vremii nefavorabile, conform unui anunţ al Network Rail Scotland.

Eurostar face legătura feroviară între Londra şi Paris, Bruxelles şi Amsterdam. Compania a cerut scuze călătorilor și a spus că „lucrează din greu” pentru a se asigura că trenurile vor fi repuse în circulație, dar a avertizat cu privire la întârzieri grave.

HS1, care operează ruta, a spus că inginerii au lucrat toată noaptea pentru a elimina apa din tunel, dar volumul de apă a fost „fără precedent”.

Meteorologii britanici au emis o avertizare cod galben de gheaţă pentru zonele de nord şi nord-vest ale Scoţiei până duminică la ora locală 10.00. O avertizare similară de ploi şi ninsori a fost emisă sâmbătă pentru mare parte din Scoția.

Passengers wait for news of Eurostar departures at St Pancras station in London on December 30, 2023, as services are disrupted due to flooding. Eurostar trains were were cancelled on Saturday due to flooded tunnels, causing misery for people travelling for New Year celebrations in the second major disruption in 10 days.,Image: 833245167, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Large queues of passengers heading to France from St Pancras Station London this morning as Eurostar warns of “severe delays” as it cancels dozens of trains to and from London after tunnels flood under the Thames.
More chaos hits train travellers this morning as holidaymakers hoping to get away for the New Year to the continent have their plans dashed as services across the Eurostar network are cancelled..
Eurostar chaos as trains stipped due to flodding in tunnels, Westminster, London, UK – 30 Dec 2023,Image: 833238203, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Passengers waiting at London St Pancras International station as Eurostar cancels all trains in and out of London amid flooding in tunnels beneath the River Thames.
Overcrowding at London St Pancras International station as all Eurostar are cancelled all day, London, UK – 30 Dec 2023,Image: 833239463, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Crowds of passengers await information at St Pancras International as Eurostar services are cancelled due to flooding ahead of New Year’s Eve.
Pictured:,Image: 833242422, License: Rights-managed, Restrictions: -ARG, -BEL, -CHN, -CZE, -FIN, -FRA, -HUN, -JPN, -MEX, -NLD, -NOR, -PER, -PRT, -SVN, -SWE, -TWN, -GBR, Model Release: no

Foto: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *