Marcel Boloş: Nu mai tolerez laude penibile. Voi cere revocarea unor șefi din ANAF şi Vămi, după Bobotează

Marcel Boloş: Nu mai tolerez laude penibile. Voi cere revocarea unor șefi din ANAF şi Vămi, după Bobotează

Ministrul finanţelor publice, Marcel Boloş, a criticat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, instituţii din subordinea ministerului care „se laudă” cu planurile pe care le-au realizat, dând exemplu, în acest sens, Autoritatea Vamală Română. Acesta a spus că va cere premierului, după Bobotează, revocarea din funcţie a câtorva conducători din cadrul Autorităţii Vamale şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, informează News.ro.

Marcel Boloş a precizat că targetul Autorităţii Vamale Române de la anul este de cinci miliarde de lei pe lună.

„Nu mai tolerez laude penibile şi vă spun direct, cu subiect şi predicat, al Autorităţii Vamale Române că şi-a realizat planul de un miliard şi jumătate la taxele vamale. Exclus acest lucru! Le dau o veste proastă: vor începe anul viitor cu cinci miliarde de lei pe lună. Dacă nu-şi fac planul, pleacă acasă, nu există altă variantă şi o spun direct şi dur: acesta este targetul de la care începem discuţiile cu Autoritatea Vamală Română”, a declarat Marcel Boloş.

El a anunţat că va cere schimbarea din funcţii a unor şefi din ANAF şi din Autoritatea Vamală.

„Şi după Bobotează voi ieşi public şi voi cere domnului prim ministru revocarea din funcţie a câtorva conducători din cadrul instituţiilor cele mai importante pentru România şi aici mă refer la Autoritatea Vamală Română, tot cu subiect şi predicat spun acest lucru, şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Sigur, aici nu vreau să condiţionez nimic şi nici să par obraznic în relaţia cu domnul prim-ministru, avem o relaţie instituţională corectă, dar sunt instituţii prea importante pentru statul român, de care depinde funcţionarea statului român, şi de aceea nu sunt tolerant cu lipsa de performanţă, implicare şi dezordinea”, a afirmat Marcel Boloş.

Ministrul Finanţelor a mai spus că şi-a propus „toleranţă zero faţă de evaziunea fiscală”, arătând că planul în această privinţă „nu este unul răzleţ”, ci este „complex, articulat, integrat”, construit pe etape, începând cu introducerea modulului e-factura de la începutul anului, continuând, tot de la 1 ianuarie, cu declararea în vamă a tuturor mărfurilor care provin din achiziţii intracomunitare, întrucât 40% din gap-ul de TVA de 9 miliarde de euro vine din aceste achiziţii.

Alte etape ale planului sunt introducerea, din vara acestui an, a decontului de TVA pre-completat, introducerea raportării datelor contabile obligatorie, introducerea modulelor antifraudă fiscală pentru e-factura, e-case de marcat electronice, e-transport, introducerea sigiliului electronic al mărfurilor, introducerea scanerelor în vămi din primul trimestru al anului viitor.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *