Ciucă, despre plafonarea prețurilor la alimente: Nu funcționează tot timpul – Explicația fostului premier

Ciucă, despre plafonarea prețurilor la alimente: Nu funcționează tot timpul – Explicația fostului premier

El a arătat că după ce preţurile au crescut la produsele de bază au fost căutate soluţii şi s-a ajuns la ideea unor plafoane, scrie Ziare.com.

„În perioada in care am fost prim-ministru au fost câteva momente care au elevat, au sărit preţurile foarte mult la carburant, la produsele lactate, la ulei, ajunsese la un moment dat să nu se mai găsească. Au fost temerile acelea generate de situaţia din Ucraina, plus inflaţia, plus criza energetică şi aşa mai departe. Şi am căutat soluţii şi atunci am avut întâlniri cu toţi jucătorii din piaţă. După toate discuţiile şi după o convingere proprie, impunerea unor astfel de plafoane nu funcţioneaza tot timpul, pentru că atunci când discuţi cu un retailer poate să se angajeze să menţină sau să reducă preţul pe o anumită gamă de produse, dar poate să o joace din creşterea preţurilor la celelalte produse pentru că dacă ar fi să urmărim şi sa vedem care sunt efectele, ar trebui să înţelegem că la nivelul retailerului se produce o plafonare a profitului, o scădere a profitului”, a explicat liderul PNL, duminică seara, la un post TV.

El a fost întrebat dacă i-a spus lui Marcel Ciolacu că nu este de acord cu această propunere.

„Foarte onest am discutat. Se venise atunci cu o idee să se aplice pe termen mai mare. Am discutat de şase luni şi la sfârşit am insistat şi l-am rugat pe premier să folosească un proiect pilot să vedem dacă funcţionează pe trei luni, cum funcţionează şi aşa s-a şi aplicat şi a fost aplicată trei luni. Acum s-a extins cu încă trei luni şi s-a lărgit şi gama de produse, doar că am putut să constatăm cu toţii că nu funcţionează aşa şi din discuţiile pe care le-am avut cu producătorii a rezultat foarte clar că practic astfel de măsuri se răsfrâng la nivelul lor, pentru că ei sunt cei care generează preţul”, a arătat Ciucă.

Întrebat de ce s-a insistat în continuare cu acest proiect dacă fusese numai pe trei luni, fostul premier a răspuns: „Pentru că s-a lăsat impresia că funcţionează”.

Întrebat cine a lăsat această impresie, Ciucă a spus: „La nivelul celor cu care s-a discutat la nivelul retailerilor… “

„Nu se minte singur (Guvernul – n.r.) pentru că nu poate să se mintă singur. Este vorba de dialog. Vă rog să mă credeţi că în toată această administrare a oricărei situaţii de la nivel guvernamental sunt păreri pro şi păreri contra şi în funcţie de context se generează o anumită decizie. La vremea respectivă probabil că cei care au zis că funcţioneaza au influenţat şi decizia”, a mai spus Ciucă.

Pe 17 octombrie, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a anunţat că măsura plafonării adaosului comercial va fi prelungită cu trei luni, până la sfârşitul lunii ianuarie 2024, lucru pe care l-a convenit cu procesatorii şi comercianţii, în contextul în care vor veni sărbătorile de iarnă. Social-democratul a adăugat că va fi extinsă şi lista alimentelor cu adaosul comercial plafonat şi va include şi orezul, bulionul, margarina, smântâna, drojdia, cozonacul, varza murată sau usturoiul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *