Ciucă, despre speculațiile în cazul Roșia Montană: „În politică ar fi nevoie să vorbim şi despre tăcerea strategică”

Ciucă, despre speculațiile în cazul Roșia Montană: „În politică ar fi nevoie să vorbim şi despre tăcerea strategică”

Preşedintele PNL și al Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă, în legătură cu cazul Roşia Montană, că el nu a vorbit nimic pe această temă înainte de decizia din procesul de la Washington, menţionând că nu trebuie să existe antepronunţări pentru că “vin decizii care întorc povestea la 180 de grade”, scrie Agerpres.

“M-aţi auzit să zic ceva înainte? N-am zis nimic, nu voi zice. Este bine de fiecare dată să nu ne antepronunţăm şi să nu speculăm la absolut nimic pentru că vin decizii care întorc toată povestea 180 de grade”, a declarat duminică, 10 martie, Ciucă, într-o emisiune la Prima News, întrebat despre dosarul Roşia Montană.

Chestionat dacă unii politicieni, precum premierul Marcel Ciolacu și ministrul de finanțe Marcel Boloș, au speculat această problemă cu Roşia Montană, Ciucă a spus: “Ştiţi cum este, că tot am vorbit de război: în arta militară se vorbeşte despre răbdarea strategică”.

“Poate că în politică de multe ori ar fi nevoie să vorbim şi despre tăcerea strategică. Că iacătă cum se întâmplă lucrurile”, a adăugat liderul PNL.

Referitor la faptul că ar fi fost prea mult zgomot politic înainte de aflarea deciziei, Ciucă a menţionat: “Absolut şi politic”.

Politicienii “mai fac (zgomot, n.r.) şi acum şi fără rost, de neînţeles. Şi ieri, şi azi. (…) Încearcă să argumenteze – şi ştiţi cum este când vii cu prea multe argumente pe ceva: te duci undeva în ridicol şi nu mai are niciun rost”, a apreciat Ciucă.

Ciolacu, acuzat de opoziție că ,,a manipulat deliberat bursa”

Guvernul a anunțat vineri seară că România a obţinut câştig de cauză în dosarul Roşia Montană, judecat la Curtea de arbitraj internaţional de la Washington (ICSID) contra companiei canadiene Gabriel Resources.

Liderii USR şi Forţa Dreptei, Cătălin Drulă şi respectiv, Ludovic Orban, l-au acuzat pe Marcel Ciolacu de ,,manipularea deliberată a bursei” în acest caz.

Ludovic Orban a susţinut că declaraţiile lui Marcel Ciolacu despre posibilitatea ca România să piardă acest proces puteau fi folosite împotriva ţării noastre și a spus că este „de-a dreptul scandalos” faptul că șeful guvernului şi-a asumat meritul pentru succesul Romîniei în acest dosar.

Premierul Marcel Ciolacu a reacţionat iritat sâmbătă, întrebat despre acuzaţiile opoziţiei în cazul Roşia Montană, susţinând că cei care aduc acum acuze “au o problemă în altă parte, deja vorbesc de patologie”.

“Eu mă bucur, ca şi prim-ministru (sic!, n.r.), că nu las o datorie copiilor noştri, că am avut capacitatea administrativă de a câştiga un proces. Cei cu acuzaţiile care au lăsat datorii de 200 de miliarde, pe care le plătim noi toţi, eu nu le pot răspunde decât că cred că au o problemă în altă parte, deja vorbesc de patologie”, a spus Ciolacu.

Premierul a mai susţinut că, de câte ori a avut intervenţii pe acest proces, a spus că românii vor cunoaşte adevărul. Șeful PSD și al guvernului a mai spus, în declarația lui de sâmbătă care denotă cunoștințe precare despre funcționarea pieței de capital, că el ,,nu joacă la bursă”.

“Nu am dat nicio informaţie, nu am dat niciun document din Guvernul României, nu am dat de niciunde nicio motivare care să influenţeze acest proces. Am spus foarte clar: toate documentele vor fi puse la dispoziţia presei în momentul în care se finalizează procesul. Despre ce vorbim, despre ce bursă? Ce, eu joc la bursă? Poate dânşii joacă la bursă şi ştiţi bine că joacă la bursă. Dar problema este că s-au jucat cu banii României. Cum adică? Eu câştig un proces şi nu las o datorie de miliarde de euro României şi nu aduc o criză economică în România şi o debusolare a sistemului fiscal şi macroeconomic şi eu sunt acuzat că de ce am câştigat procesul? Chiar nu le e ruşine?”, a afirmat Ciolacu.

Libertatea a scris că, în urma declarațiilor publice ce au avut loc în România, pe tema despăgubirilor, acțiunile companiei Gabriel Resourses la bursă au crescut cu 300 de milioane de dolari.

Citiți și:

Ludovic Orban, acuzații dure la adresa lui Ciolacu în cazul Roșia Montană: „A trădat interesele statului român și a manipulat deliberat bursa”
Dezvăluiri. Administratorii Roșia Montană Gold Corporation, afaceri de sute de milioane de lei cu statul român. Doar cu Agenția de Cadastru au peste o sută de contracte
„Dreptatea a prevalat”. Mesajul avocaților care au apărat România în procesul Roşia Montană
„Salvați Roșia Montană”, critici la adresa „politicienilor români care au subminat eforturile de apărare ale României” în dosar
Marcel Ciolacu, după acuzaţiile de manipulare în cazul Roşia Montană: „Ce bursă? Eu joc la bursă? Chiar nu le e rușine?”
Cioloș îl acuză pe Ciolacu că „a subminat grav apărarea statului român” în dosarul Roșia Montană. „A distribuit ştiri false despre despăgubiri închipuite”
USR sesizează autorităţile din Canada și DNA „pentru manipularea” bursei de către Ciolacu în cazul Roșia Montană, anunță Cătălin Drulă
Cătălin Drulă: „Au isterizat România în cazul Roşia Montană. Oare a fost o campanie pentru ca grangurii pesediști să facă bani pe bursă?”
Compania care urma să exploateze aurul de la Roșia Montană, mai valoroasă cu peste 300 mil. $ la bursă, după declarațiile Guvernului. Analist economic: „Putem specula că a fost o înțelegere subterană”

Foto: Hepta.ro

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *