Ciucă, după ce Burduja a devenit candidat PNL la Primăria Capitalei: „Opțiunea care dă speranțe celor care nu s-au hotărât”

Ciucă, după ce Burduja a devenit candidat PNL la Primăria Capitalei: „Opțiunea care dă speranțe celor care nu s-au hotărât”

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marți, 23 aprilie, după negocierile privind candidații la Primăria Capitalei, purtate timp de 15 ore, până în noaptea de luni spre marți, în urma cărora Cătălin Cîrstoiu a fost retras, că Sebastian Burduja „este foarte bine pregătit profesional, are viziune și este motivat“.

„Doar nu credeți că luam o decizie fără să vorbesc cu dumnealui. Este absolut normal ca înainte de a anunța numele să avem o discuție. Și am discutat cu Sebastian Burduja înainte de a lua decizia finală și atunci am hotărât că mergem cu dumnealui. Șansele PNL sunt date de profilul candidatului. Vine de pe funcția de ministru, este opțiunea care dă speranțe celor care nu s-au hotărât până în acest moment, pentru că există un segment de electorat nehotărât”, a afirmat al doilea om în stat, aflat în județul Dolj.

El a adăugat că ne aflăm într-un context internațional complicat, „în care vorbim de nenumărate dificultăți”, așa că este nevoie de „solidaritate și unitate” și pe plan intern, de aceea a făcut apel la o campanie electorală pozitivă.

„Burduja este unul dintre politicienii tineri, cu o pregătire și educație foarte bună, a performat la nivelul Ministerului Digitalizării, este acum la Ministerul Energiei, este foarte bine pregătit profesional, are viziune și este motivat“, l-a caracterizat Nicolae Ciucă pe candidatul PNL la Primăria Capitalei.

PSD și PNL au renunțat la Cîrstoiu și i-au propus pe Firea și Burduja

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, șefii coaliției PSD-PNL, au decis după 15 ore de negocieri, în noaptea de luni spre marți, 22/23 aprilie, că vor da candidați separați la PMB, aceștia fiind Gabriea Firea (PSD) și Sebastian Burduja (PNL), potrivit surselor Libertatea.

Cele două partide nu au căzut de acord în privința lui Cătălin Cîrstoiu, după ce managerul Spitalului Universitar a plecat de la Palatul Victoria și a lăsat decizia finală pe masa coaliției.

Termenul-limită pentru depunerea candidaturilor pentru alegerile locale se apropie de final. Partidele politice şi candidaţii independenţi le pot depune până marți, 30 aprilie, la ora 23.59. Alegerile pentru Primăria Capitalei vor avea loc pe 9 iunie.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *