Clotilde Armand respinge acuzațiile procurorilor: „Un caz penibil, deschis la plângerea lui Dan Tudorache, cu acuzații ridicole”

Clotilde Armand respinge acuzațiile procurorilor: „Un caz penibil, deschis la plângerea lui Dan Tudorache, cu acuzații ridicole”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a respins acuzațiile procurorilor care au trimis-o în judecată joi, chiar în ziua în care și-a depus candidatura pentru un nou mandat.

Reacția lui Clotilde Armand

Ea precizează că dosarul în care este acuzată de comiterea infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane este unul “penibil, deschis la plângerea lui Dan Tudorache”:

“În urmă cu câteva ore mi-am anunțat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 și mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianța Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după am aflat de la televizor că am fost trimisă în judecată pentru că am implementat un program anticorupție în administrația locală.

Un caz penibil, deschis la plângerea lui Dan Tudorache, cu acuzații ridicole, în care au inventat un prejudiciu de 3.000 euro. Un dosar în care Marcel Ciolacu a schimbat 4 procurori până a găsit unul din provincie pe care l-a avansat să mă ancheteze, ca să nu mai zic actualul premier atacă independența Justiției la fiecare apariție publică, iar Alina Gorghiu a ajuns unealta PSD în demolarea Justiției. Abia așteptam ca întregul dosar să ajungă în instanță să demontez toată aceasta făcătură”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *