Club din Sectorul 2, deschis de aproape 30 de ani, depistat fără autorizație

Club din Sectorul 2, deschis de aproape 30 de ani, depistat fără autorizație

Este vorba despre clubul de muzica „Million Dollars” de pe Şoşeaua Mihai Bravu, potrivit unor surse.

Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au anunţat că poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 2, împreună cu poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie – Biroul de Ordine Publică, Serviciul de Poliţie Canină, Serviciul pentru Acţiuni Speciale, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti au acţionat duminică, pentru asigurare a unui climat de siguranţă publică, prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

„În urma activităţilor specifice a fost pusă în mişcare o acţiune de verificare a unui local, din Sectorul 2 al Capitalei, în cadrul căruia se desfăşoară diferite evenimente.

La faţa locului, s-a constatat faptul că localul respectiv îşi desfăşoară activitatea, fără a deţine autorizaţie de funcţionare sau altă autorizaţie care să îi permită efectuarea de activităţi comerciale.

În urma acestor constatări, poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.500 de lei”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

Sursa citată a menţionat că în acest caz a fost oprită temporar activitatea localului şi a fost sigilat blocul alimentar de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *