Clubul Kulturhaus din București a fost închis de poliție. Localul funcționa fără autorizație

Clubul Kulturhaus din București a fost închis de poliție. Localul funcționa fără autorizație

Clubul Kulturhaus, unul dintre cele mai populare cluburi din București, a fost închis de polițiști, după ce un control făcut noaptea trecută a scos la iveală că localul funcționa fără autorizație, au declarat surse judiciare pentru Libertatea.

Polițiștii au mers în control în noaptea de vineri spre sâmbătă, 17 spre 18 noiembrie, în intervalul orar 22:00-01:00, la un local, din Sectorul 3 al Capitalei, în cadrul căruia se desfășoară diferite evenimente, potrivit unui comunicat oficial al Poliției Capitalei,

Surse judiciare au declarat pentru Libertatea că este vorba despre cunoscutul club Kulturhaus, situat pe strada Sf. Vineri nr. 4.

„La fața locului, s-a constatat faptul că localul respectiv își desfășoară activitatea fără a deține autorizație de funcționare sau altă autorizație care să îi permită efectuarea de activități comerciale”, precizează Poliția Capitalei.

În urma acestor constatări, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, fiind, totodată, dispusă și măsura suspendării activității localului, menționează autoritățile.

„Structurile Ministerului de Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune. Acțiunile în sistem integrat vor continua și în perioada următoare”, precizează Poliția Capitalei.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *