Mihai Rotaru, adevărul despre plecarea lui Petev

Rmag Breaking News

A produs destulă surprindere decizia patronului Universității Craiova de a renunța la serviciile antrenorului bulgar Ivailo Petev după 155 de zile de colaborare. Petev, care avusese în anii anteriori rezultate remarcabile la timona celei mai puternice echipe din țara sa, Ludogoreț Razgrad, semnase un contract valabil până în vara anului 2026. Însă mai ales faptul că leii albaștri au pierdut acasă sfertul de finală al Cupei României cu Oțelul Galați, acest trofeu fiind un obiectiv, a avut un impact decisiv. Adevărul este că Petev s-a aflat într-o situație ingrată, între ciocan și nicovală cum se spune, deoarece peste câteva zile urma la București o partidă foarte importantă din play-off, contra lideruluiFCSB, pierdută și aceasta, cu 2-0. El a introdus în Cupă mai multe rezerve, care nu au știut să profite de oportunitate.

Despărțirea s-a produs miercuri, pe cale amiabilă, dar presa bulgară a taxat-o sever, concluzionând că Universitatea Craiova și-a bătut joc de Petev. Culmea este că nici președintele clubului, Pavel Badea, nu este de acord cu această decizie, pentru că mai sunt doar șapte etape din play-off și să schimbi antrenorul este un lucru foarte riscant.

În aceste condiții, patronul Mihai Rotaru, despre care Badea nu s-a sfiit să spună că el face absolut tot ce vrea la echipă, a lămurit la Orange Sport despărțirea de Ivailo Petev. El acceptă ideea că are mai multe nume pe listă, cu Costel Gâlcă și Mirel Rădoi în primele două variante, dar că este posibil să fie refuzat pentru că este o misiune foarte riscantă pentru orice tehnician de a prelua echipa în acest moment.

Rotaru a declarat ieri la Orange Sport că a aprecia atitudinea de bărbat a lui Petev de care s-a despărțit în relații foarte bune.

„Au fost lucruri interne, deşi decizia a fost luată de comun acord. Ne-am văzut aseară, stabilisem condiţiile rezilierii, doar că iniţial voiam să terminăm la finalul campionatului, să nu facem acum o schimbare.

După care, el a zis că ar vrea după meciul cu Farul, ca să ajutăm echipa, iar azi dimineaţă s-a ajuns la concluzia că e mai bine s-o facem de azi. E un grup dinamic, jucătorii pot simţi anumite lucruri şi avem nevoie ca toată lumea să fie concentrată, mai avem şapte meciuri dificile.

Fiecare a avut o particică, dar contează că s-a ajuns la o rezolvare amiabilă. A fost dureros eşecul din Cupă, mai dureros poate eşecul cu FCSB, pentru că puteam întra în lupta pentru campionat. Nu e vorba de apărare aici sau de argumente”, a spus Rotaru la Orange Sport.

Am a ajuns la concluzia că drumul nostru împreună s-a terminat azi. Nu au fost acuzaţii şi apărări. Petev e bărbat, la Craiova ştiţi cum se pune problema şi am mers pe drumul nostru, în condiţiile în care avem o relaţie bună.

Nu s-a pus problema! Nu a plecat că a pierdut cu FCSB şi în Cupă. Sunt mai multe motive, au fost mai multe care au contat. Nu s-a pus discuţia că a pierdut cu FCSB şi cu Galaţi şi de aia să ne despărţim”.

The post Mihai Rotaru, adevărul despre plecarea lui Petev appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *