Cod galben de ploi torențiale, grindină și vânt

Cod galben de ploi torențiale, grindină și vânt

E cod galben de ploi torențiale, grindină și vânt, în jumătate din țară, anunță meteorologii. Zonele afectate sunt Moldova, Muntenia, estul Transilvaniei și local în Maramureș.

Marți între orele 10.00 – 23.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și vijelii în Moldova, Muntenia, estul Transilvaniei și local în Maramureș.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala marți, pe arii restrânse, și în restul țării.

În București, vremea va fi caldă pentru această perioadă, dar va deveni instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar
accentuate după-amiaza și seara când vor fi frecvente descărcări electrice, averse torențiale (5…10, izolat peste 15
l/mp), intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil vijelii și grindină. Temperatura maximă se va situa în jurul a 27
de grade C.

The post Cod galben de ploi torențiale, grindină și vânt appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *