Codul portocaliu de caniculă, extins în aproape toată țara. Până la cât urcă temperaturile

Codul portocaliu de caniculă, extins în aproape toată țara. Până la cât urcă temperaturile

Valul de căldură se menține în toată țara, fiind emise de meteorologi mai multe alerte cod portocaliu și galben de caniculă, valabile până mâine, 28 august.

Pe parcursul zile de duminică, sunt în vigoare un cod portocaliu și un cod galben de vreme caniculară. Primul cod, cel mai galben, vizează jumătatea estică a Transilvaniei, vestul și sudul Moldovei, Dobrogea și nordul Munteniei și al Olteniei.

Aici, disconfortul termic va fi ridicat, cu temperaturi maxime ce se vor situa în general între 35 și 37 de grade. Minimele termice se vor încadra între 17 și 21 de grade.

Al doilea cod de caniculă, cel portocaliu, vizează Maramureș, vestul Transilvaniei, Crișana, Banat, sudul Olteniei și al Munteniei și nord-estul Moldovei. În aceste zone, se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37 – 39 de grade, iar minimele se vor situa între 18 și 26 de grade, astfel încât disconfortul termic va fi accentuat.

Județele aflate sub cod portocaliu și galben de caniculă, astăzi, 27 august

Luni, mare parte din țară e sub cod portocaliu de caniculă

Luni, 28 august, codul portocaliu de caniculă se va extinde în aproape toată țara și doar câteva județe vor mai fi sub cod galben de căldură.

Potrivit ANM, în estul Transilvaniei, în Dobrogea și în nordul Munteniei și al Olteniei disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 35 și 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 17 și 21 de grade.

Județele aflate sub cod portocaliu și galben de caniculă luni, 28 august.

Vremea la București

Pentru Capitală, meteorologii anunță că valul de căldură, canicula și disconfortul termic accentuat vor persista până marți, 29 august.

Temperaturile maxime vor fi de 36 – 39 de grade, iar cele minime de 17 – 21 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *