Comoara națională descoperită în geanta unor bulgari căutători de vestigii FOTO

Comoara națională descoperită în geanta unor bulgari căutători de vestigii FOTO

În jurul orei 16.30, în PTF Negru Vodă s-a prezentat pentru controlul de frontieră, pe sensul de ieşire din România, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, în care se aflau trei persoane, toate de cetăţenie bulgară.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit la controlul amănunţit efectuat asupra mijlocului de transport, într-o sticlă din plastic, nu mai puţin de 62 de monede cu inscripţii în limba latină, precum şi patru obiecte. De asemenea, au fost găsite trei detectoare de metal folosite, cel mai probabil, de ocupanţii autovehiculului pentru a descoperi comori arheologice.

În cauză, s-a relaţionat cu autoritățile naționale cu atribuții în domeniul protejării patrimoniului cultural național, fiind întocmit dosar penal pentru export ilegal al bunurilor de patrimoniu (Legea 182/2000), precum și pentru accesul cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic (OG 43/2000).

Faţă de această situaţie se efectuează cercetări pentru a verifica dacă cetăţenii bulgari utilizau legal detectoare de metale pentru descoperiri arheologice pe teritoriul României, iar zona unde a fost făcută descoperirea este înregistrată ca fiind sit arheologic în Lista Monumentelor Istorice.

Un expert în numismatică din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța a efectuat o examinarea preliminară a obiectelor descoperite de către poliţiştii de frontieră, precizând că cele patru obiectele (un vârf de săgeată, trei elemente atipice care pot reprezenta părți dintr-un ansamblu) şi 62 de monede din bronz şi argint sunt de proveniență romană (secolul al IV-lea d. Hr.), având inscripții în latină, respectiv de provenienţă medievală (probabil otomane). Acestea pot să provină din mai multe situri arheologice.

Obiectele şi monedele au fost lăsate în custodia arheologilor de la Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, care vor desfăşura măsuri de conservare preventivă, vor efectua o expertiză detaliată a obiectelor găsite, ulterior vor stabili valoarea acestora, precum şi importanţa pentru patrimoniul dobrogean.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *