Condamnarea primită de paramedicul SMURD București care a agresat sexual o pacientă în timp ce o transporta la spital

Condamnarea primită de paramedicul SMURD București care a agresat sexual o pacientă în timp ce o transporta la spital

Claudiu Gheorghiță Delciu, paramedicul de la SMURD București care în vara anului trecut a agresat sexual o pacientă în timp ce o transporta la spital, apoi a șters înregistrările de pe camera de supraveghere din ambulanță, a fost condamnat la 5 ani și 5 luni de închisoare, informează HotNews. Decizia aparține Tribunalului Militar București și nu e definitivă.

 

Paramedicul a agresat sexual o pacientă. Colegii lui s-au amuzat

 

Claudiu Gheorghiță Delciu (49 de ani) are grad de plutonier adjunct în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București – Ilfov.

În noaptea de 8 iunie 2023, el a agresat sexual o pacientă (35 de ani) pe care o transporta la Spitalul Elias. Delciu a făcut gesturi sexuale atât în locuința femeii, cât și în ambulanță. Pacienta a spus că nu a putut să reacționeze tocmai din cauza stării de sănătate precare în care se afla.

Conform procurorilor, cei doi colegi de echipaj ai paramedicului au văzut, dar s-au amuzat. Unul dintre ei l-a surprins pe bărbat „în timp ce îi masa pacientei sânii cu un cub de gheață”.

În momentul în care șoferul ambulanței a observat că în cabina autospecialei becul era stins, iar colegul său nu se afla pe scaun, l-a întrebat pe colegul din dreapta sa: „Ce face Delciu (paramedicul inculpat – n.r.) acolo?”. „Martorul (comandantul echipajului – n.r.) s-a uitat în compartimentul destinat pacienților și i-a spus că inculpatul Delciu Claudiu Gheorghiță ”o mamelește” pe persoana vătămată, dându-i cu gheață pe ”corp, sâni și sfârcuri”. După ce a aflat că pacienta a alertat autoritățile, paramedicul Delciu a sustras înregistrarea de pe camera video amplasată în interiorul ambulanței și a șters-o, fiind convins că astfel va scăpa de punerea sub acuzare”, au susținut procurorii.

 

Victima agresiunii sexuale nu a cerut despăgubiri, ci doar ca vinovatul să fie pedepsit

 

Tribunalul Militar București l-a condamnat pe Claudiu Gheorghiță Delciu la 5 ani și 5 luni de închisoare pentru agresiune sexuală în formă continuată, acces ilegal la un sistem informatic și alterarea integrități datelor informatice.

Paramedicului i s-a interzis dreptul de a ocupa o funcție publică timp de trei ani după ispășirea pedepsei și, tot pentru aceeași perioadă, i s-a interzis să se apropie de victimă la o distanță mai mică de 100 de metri.

Femeia nu a primit despăgubiri. Ea nu a cerut în instanță daune, ci doar pedepsirea agresorului. Judecătorii au informat-o că poate solicita un ordin european de protecție împotriva agresorului ei, după ce acesta va ieși din penitenciar.

Claudiu Gheorghiță Delciu se află în arest la domiciliu din august 2023.

Decizia Tribunalului Militar București nu e definitivă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *