Copiii diasporei. O adolescentă cu părinții emigranți din Vaslui a obţinut cea mai mare notă la examenul pentru admiterea la facultate, în Spania

Copiii diasporei. O adolescentă cu părinții emigranți din Vaslui a obţinut cea mai mare notă la examenul pentru admiterea la facultate, în Spania

Bianca Hanganu a studiat în Calpe, provincia Alicante, și va merge la Universitatea din Valencia, potrivit TVR. Îşi doreşte să rămână în străinătate.

Tânăra, originară din Vaslui, a studiat în Spania. Locuiește acolo alături de părinții ei, care s-au stabilit acolo în urmă cu aproape 20 de ani.

La examenul de admitere la facultate a obținut cea mai mare notă.

Bianca va merge la Universitatea din Valencia. Foto: Captură TVR

„Nu mă așteptam să mă sune chiar pe mine pentru că mai era o colegă cu note asemănătoare și a fost o surpriză că m-a sunat să iau premiul acesta. Acum, în septembrie, mă duc în Valencia, vreau să fac psihologie”, a declarat Bianca, din Spania, pentru TVR.

A a fost aleasă şi Dama de Honor la serbările oraşului, iar Clubul Rotary i-a oferit o bursă de 2.000 de euro. Și primăria din Calpe a premiat-o.

„Primăria premiază în fiecare an pe cei mai buni absolvenți și de fiecare dată este câte un elev briliant român sau româncă”, a spus primarul din Calpe, Ana Sala. Bianca vrea să rămână în Spania, mai notează TVR.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *