Copil vândut pe 8.000 de lei în Germania. Oana Țoiu (USR): Este încadrat la trafic de minori. În cazul acesta este cât se poate de clar un eșec al autorităților (VIDEO)

Copil vândut pe 8.000 de lei în Germania. Oana Țoiu (USR): Este încadrat la trafic de minori. În cazul acesta este cât se poate de clar un eșec al autorităților (VIDEO)

Deputata USR, Oana Țoiu, a vorbit, vineri, în emisiunea Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV, despre cazul copilului din județul Gorj, care a fost vândut în Germania cu 8.000 de lei. Copilul a fost scos din România de un cetățean german, cu ajutorul unei procuri notariale false.

 

„Legal, este încadrat la trafic de minori”

 

Oana Țoiu consideră că în cazul acesta este „cât se poate de clar un eșec al autorităților”.

“Din păcate, peste tot în lume se întâmplă și tragedii, și abuzuri, însă în cazul ăsta specific este cât se poate de clar un eșec al autorităților, și o să clarific la ce mă refer. Copiii respectivi și familia, din informațiile pe care le am până la acest moment, nu erau în evidența Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului, însă dacă amendamentele pe care noi, și aici vorbesc de un grup transpartinic, le-am făcut la legea pe care Guvernul a trâmbițat-o ca fiind reforma necesară în asistența socială, dacă acele amendamente ar fi trecut, am fi văzut în acest moment o responsabilitate legală pentru toți cei care au intrat în contact cu familia respectivă și nu au sesizat mai departe riscul de vulnerabilitate sau potențialele abuzuri, dacă acestea au avut loc înainte de vânzarea copilului. Dar la ce mă refer este inclusiv la responsabilitatea pe care ANPDCA, prin DGASPC-uri.

DGASPC-urile sunt Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, responsabili de protecția copiilor din fiecare județ. Trebuiau să facă ceea ce se cheamă registrul copiilor vulnerabili, practic să aibă o conversație cu toate familiile vulnerabile, astfel încât să monitorizeze riscul de părăsire, riscul de abuz și iată, în acest caz, riscul de vânzare, mai departe, ceea ce legal este încadrat la trafic de minori”, a explicat deputata USR.

 

„E foarte clar că e nevoie de o reformă puternică a protecției copilului”

 

“Cu toate astea, înțeleg că copilul avea 6 ani și ar fi trebuit să fie înscris la grădiniță, și sunt autoritățile germane cele care au sesizat asta. Și sunt multiple cazuri care au fost în anul acesta, la începutul anului. A mai fost cazul unei fetițe, care a murit arsă de părinți, deși în cazul acela educatoarea fetiței sesizase Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului și fetița fusese lăsată în familia în care avuseseră loc abuzuri, până la momentul în care a decedat. E foarte clar că e nevoie de o reformă puternică a protecției copilului. Sunt instituții pe care le știu și în care am văzut și oameni sufletiști. Nu vreau să arunc cu anatema asupra tuturor, însă, cu certitudine, nu există în acest moment suficientă putere, suficientă voință politică și suficiente instrumente în aceste instituții cât să protejeze copiii vulnerabili de abuzurile familiilor lor, și asta trebuie să se schimbe.

Aceasta nu a fost o adopție, n-a trecut deloc prin procesul instituțional și vreau din nou să clarific. În acest moment, sunt permise adopțiile internaționale, atâta timp cât unul dintre părinți are naționalitate română. De exemplu, un român, o româncă care s-au mutat în altă țară, chiar dacă au soțul sau soția de altă naționalitate. Dar în acest caz vorbim exclusiv de trafic de copii.

România, de altfel, a fost ani la rândul și în continuare este o țară considerată cu risc ridicat de trafic de copii și trafic de persoane. Departamentul Statelor Unite ale Americii, până chiar anul trecut, pusese România pe o listă care putea să ducă chiar și la sancțiuni economice, dacă nu erau făcuți pași de reformă”, a mai precizat Oana Țoiu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *