Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, rămâne în arest preventiv

Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, rămâne în arest preventiv

Cornel Dinicu, patronul pensiunii Ferma Dacilor unde au ars de vii opt oameni, rămâne în arest preventiv, în dosarul în care este acuzat de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru, a decis luni Judecătoria Ploieşti, informează News.ro. De asemenea, Adelina Elena Ilie şi Adrian Ristin, administratorul din acte al complexului, rămân în arest la domiciliu.

Judecătoria Ploieşti a dispus prelungirea arestului preventiv faţă de inculpatul Cornel Dinicu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. Potrivit deciziei instanţei, Cornel Dinicu va sta în spatele gratiilor până la data de 2 martie.

Şi în cazul celorlalte două persoane, Adelina Ilie şi Adrian Ristin, a fost decisă prelungirea arestului la domiciliu. Decizia nu este definitivă, iar inculpaţii şi procurorul pot formula contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare.

Opt oameni au murit după ce Ferma Dacilor, o pensiune din Tohani, județul Prahova, a ars în a doua zi de Crăciun, marți dimineață, 26 decembrie. Printre cei decedaţi se află unul dintre copiii lui Cornel Dinicu, fiul generalului Petru Băiceanu, şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, finul lui Dinicu, Lucian Ene, şi doi copii ai săi, dar şi o studentă în anul II la Facultatea de Sociologie şi iubitul acesteia.

Pe 26 decembrie, ISU Prahova a transmis că Ferma Dacilor nu avea autorizație de securitate la incendiu, iar o zi mai târziu, șeful DSU, Raed Arafat, a dispus înlocuirea din funcție a șefului Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Prahova, Răzvan Șandru. Şeful DSU a mai spus că foștii șefi ai ISU Prahova care au controlat Ferma Dacilor, în 2019, au fost nevoiți să se pensioneze după mai multe sesizări.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *