Credincioşii, supărați după ce IPS Teodosie a inventat postul în interes personal: „Nu se face post după cum vrea preasfinţitul de Constanţa!”

Credincioşii, supărați după ce IPS Teodosie a inventat postul în interes personal: „Nu se face post după cum vrea preasfinţitul de Constanţa!”

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, le-a cerut credincioșilor din Constanța să se roage și să țină trei zile de post, începând de marți, pentru ca arhiepiscopia să fie ridicată la rang de mitropolie, iar el să devină mitropolit. El urmează să ceară acest lucru, din nou, la ședința Sfântului Sinod din 29 februarie. Tot atunci, IPS Teodosie va fi judecat pentru răzvrătire.

 

O parte din credincioși nu dau curs cererii lui IPS Teodosie

 

Ordinul privind postul special a fost transmis tuturor bisericilor din Constanţa. Preoţii trebuie să facă slujbe speciale, iar enoriașii să țină post și să se roage trei zile.

Arhiepiscopia Tomisului spune că toate acestea au fost instituite la solicitarea credincioşilor, însă unii dintre ei susțin că nu sunt de acord.

„Cred că mai degrabă a fost o rugăminte, nu un imperativ. Astfel încât, dacă eu consider că pentru sufletul meu este bine, ceea ce consider, atunci, da”, a spus o femeie, pentru Observator News.

Iar o alta a afirmat: „Nu se face post după cum vrea preasfinţitul de Constanţa. Dar eu ştiu, nu ştiu, eu ştiu că încă nu suntem în post”.

 

Reuniune importantă a Sfântului Sinod. IPS Teodosie va fi judecat pentru „răzvrătire”

 

La reuniunea din 29 februarie a Sfântului Sinod, IPS Teodosie va fi judecat pentru „tulburarea păcii din viața Bisericii”, „răzvrătire” și „indisciplină”, după ce a insistat cu solicitările pentru ridicarea Arhiepiepiscopiei Tomisului la rang de mitropolie, deși i s-a comunicat de la prima cerere că nu întrunește criteriile.

Culmea, Teodosie vrea să repete solicitarea și la această ședință. El insistă că în Dobrogea a existat o mitropolie încă din secolul 4. Miza e mare deoarece dacă Arhiepiscopia Tomisului ar fi ridicată la rang de mitropolie, ar deveni cea mai veche mitropolie din ţară şi ar da, potrivit tradiţiei, viitorul patriarh.

Lui IPS Teodosie i se mai reproşează că a ignorat deciziile Bisericii, că a hirotonisit teologi din alte eparhii şi că a fost lipsit de tact pastoral în timpul pandemiei, când a ignorat măsurile de siguranţă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *