Jurnalistul Răzvan Prepeliță se întreabă cum de suntem aproape în același loc unde eram și acum opt ani, după incendiul de la Colectiv: să cerem sprijinul altor spitale europene pentru a transfera pacienții din urma exploziilor de la Crevedia.
Funcții avem, chiar o grămadă, majoritatea dictate pe structură de partid, mașini de intervenții avem, lumini, sirene, tot tacâmul, ce mai, filme americane. Însă călcâiul lui Ahile e tot acolo. Același punct vulnerabil în România: unde îi ducem pe marii arși? La mine, la tine, o bezea, o măslină? Unde, dragi politicieni?
În Europa, în Rusia, în America? Pe cine ați sunat să vă scoată, la ce spitale de peste hotare vă căciuliți acum? Bine, nu că v-ar păsa de marii arși, doar că știți prea bine că vine taifunul opinii publice și trebuie să vă salvați funcțiile călduțe.
De fapt răspunsul e simplu. Pe unii o să-i duceți unde i-ați dus și pe cei din Colectiv, după indicațiile de atunci ale salvatorilor veniți să ridice din umeri. Pe acolo e drumul, la o treime de secol de la Revoluție.
În acest spirit, poate era mai util dacă operațiunile de salvare de la Crevedia erau conduse nu de Arafat, ci de domnul Piedone. Îl și văd cum i-ar fi dirijat pe pompieri cu toate camerele pe el.
Asta e rușinea. Asta e adevărata lipsă de civilizație pe care politicienii au sădit-o în România. Să nu avem un spital de mari arși funcțional, să nu fim în stare, să ne oprim din cârpit sănătatea. După două explozii va veni și a treia, cea mai puternică: promisiuni deșarte, că se va face și se va drege.
