Crima de la Sibiu. Unde se ascunde capul rețelei de asasini – detalii tulburătoare din anchetă

Crima de la Sibiu. Unde se ascunde capul rețelei de asasini – detalii tulburătoare din anchetă

Cosmin Zuleam este ultimul din cei trei suspecți care nu a fost prins. El a fost dat în urmărire internațională, iar anchetatorii au surse că acesta s-ar ascunde în Belgia. Inițial, criminalul ar fi fugit cu mașina la Budapesta împreună cu iubita sa a doua zi după atac, imediat după ce s-a aflat că milionarul din Sibiu a murit. De acolo, cei doi au luat avionul până în Belgia.

Este doar o chestiune de timp până când Costinel Cosmin Zuleam să fie prins de poliția belgiană. În același timp, oamenii legii încearcă să stabilească acum rolul concubinei sale în crima care a uluit o țară întreagă.

De altfel, liderul grupului de asasini este cunoscut anchetatorilor pentru problemele cu legea. Cosmin Zuleam a fost închis în Slovenia timp de 17 luni pentru furt de telefoane mobile dintr-un mall din Murska Sobota, paguba fiind de aproximativ 150.000 euro. El a fost implicat și într-un dosar la Judecătoria Tulcea, după ce a fost dat în judecată de o fostă iubită, în 2022, pentru că nu plătea pensia alimentară pentru fetița pe care o au împreună.

Mister în jurul morții lui Adrian Kreiner, omul de afaceri din Sibiu bătut și jefuit. Ce arată autopsia

Între timp, unul dintre cei doi suspecți reținuți de poliția britanică ar putea fi extrădat. Marian Cristian Minae, zis și „Pușcărie”, a fost dus la instanță pentru a i se confirma mandatul de arestare. Laurențiu Ghiță urmează să pățească același lucru.

Judecătoarea de la Sibiu din cazul milionarului ucis este acum anchetată. Femeia este șefa Secției Penale de la Tribunalul Sibiu, iar Instanța Judiciară s-a autosesizat după ce aceasta și-a închis telefonul și a tergiversat ancheta. Judecătoarea putea să emită mandatele de arestare preventivă în lipsă încă de vineri, 17 noiembrie, însă a programat ședința pentru sâmbătă.

După ce Poliția Română a aflat că cei doi suspecți au fost prinși în Marea Britanie, Ministerul Justiției a intrat pe fir și a făcut presiuni ca mandatele să fie emise. Un judecător a semnat actele ca cei trei să fie dați în urmărire internațională. Toți trei sunt cercetați penal pentru omor. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *