Cristi Mitrea, pus la punct de soția lui Jorge în direct, la Pro TV: „Lasă-mă puțin să vorbesc”. Ramona Prodea l-a taxat pe luptător

Cristi Mitrea, pus la punct de soția lui Jorge în direct, la Pro TV: „Lasă-mă puțin să vorbesc”. Ramona Prodea l-a taxat pe luptător

Cristi Mitrea a avut o discuție în contradictoriu cu soția lui Jorge în emisiunea lui Cătălin Măruță de la Pro TV. Totul a pornit de la schimbarea de echipă a cântărețului la „Survivor All Stars”, care nu mai e alături de Faimoși, acum e la Războinici.

Ieri, în emisiunea lui Cătălin Măruță de la Pro TV a fost invitată Ramona Prodea, soția lui Jorge, care a discutat despre parcursul cântărețului în competiția din Republica Dominicană, care e difuzată în zilele de marți, miercuri și joi, la Pro TV.

De curând, Jorge a trecut din echipa Faimoșilor la Războinici. „Eu am văzut un lucru pozitiv în toată schimbarea asta. Am văzut felul în care se simte el acum, în cealaltă echipă. (…) Am văzut vibe-ul bun pe care îl au cu toții. A fost pe mâna lui. A avut curajul să schimbe jocul și, în general, oamenii care au curaj să facă schimbări au de câștigat din aceste schimbări”, a zis ea.

Jorge, care a fost la un pas de eliminare, a trecut la echipa albastră, unde și-a făcut noua echipă fără Faimoși. „A fost o șansă neașteptată. El a ales alături nu cea mai bună Războinică, ci pe cel mai bun concurent din Survivor, cu cel mai bun randament, pe Ștefania Ștefan”, a mai declarat soția lui, la Pro TV.

Cristi Mitrea, despre Jorge la „Survivor”: „Dacă mai vine salariul o săptămână, două, trei și eu aș fi mulțumit”

În urma acestor declarații, luptătorul Cristi Mitrea, care a fost prezent în platoul emisiunii „La Măruță”, a reacționat. El e de părere că Jorge a rămas în concurs având o strategie. „Dacă mai vine salariul o săptămână, două, trei și eu aș fi mulțumit. Și eu aș fi recunoscător dacă mă pregătesc să mai stau două, trei săptămâni liniștit. (…)

Bine, trebuie să îți mai și câștigi locul acum, despre asta e vorba. Toți sunt plătiți, dar unii își mai și câștigă locul. Când stai toată emisiunea la gard și în ambulanță nu ți-ai câștigat locul”. Auzind acestea, Ramona Prodea i-a dat replica.

Ea a încercat să facă mai multe declarații, dar Cristi Mitrea a tot întrerupt-o. „Dacă ne gândim câte puncte a câștigat Jorge, în ultimele două săptămâni a câștigat patru puncte. Dacă te uiți pe clasament, el e pe la mijlocul clasamentului ca și randament. Din 14 meciuri jucate a câștigat 8. Zmărăndescu, Jador, Moroșanu sunt pe la coada clasamentului.

Dar lasă-mă puțin să vorbesc, lasă-mă să vorbesc. (…) Este vorba despre Jorge, așa cum, nu știu de ce, ai zis tu că trebuie să își câștige locul, el chiar a avut 60% randament pe jocurile jucate. (…) El e al treilea după jocurile jucate, după Zanni”, a zis ea.

Cristi Mitrea a umilit-o și pe Roxana Nemeș la TV

Roxana Nemeș a fost una dintre concurentele care au participat la Survivor All Stars, însă, din cauza problemelor de sănătate, faimoasa a părăsit show-ul după 4 săptămâni petrecute în Republica Dominicană.

Invitată în urmă cu mai bine de o săptămână în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță de la Pro TV, cântăreața Roxana Nemeș a fost umilită de luptătorul Cristi Mitrea. Acesta i-a spus în direct La Mărută că nu este bună de nimic și că nu a adus niciun beneficiu echipei sale.

Roxana Nemeș a plecat de la Survivor All Stars, după doar 4 săptămâni. Din cauza anumitor probleme de sănătate, concurenta din echipa Faimoșilor a fost nevoită să plece din Republica Dominicană.

„Eu mă bucur că a zâmbit mai devreme și a spus că am vorbit despre ea, că eu nu am spus nimic de bine și nici nu am ce să spun de bine, dar dacă pe ea o încântă… îmi dau seama că e arogantă. Din punctul meu de vedere, e cea mai slabă prezență feminină la un concurs de genul acesta. Nu am înțeles de ce ocolim subiectul cu partea sportivă, nu avem acuratețe, viteză, țintă. Nu simțim probele de niciun fel. Adică, nu am adus niciun beneficiu nici echipei, nici jocului.

Nu înțeleg de ce mergem la un concurs All Stars, dacă nu putem ajuta cu nimic, dimpotrivă, încurcăm și mai suntem și ironici. Nu crezi că mai bine era altcineva în locul tău, care aducea beneficii echipei? Te duci bolnavă, accidentată”, a spus Cristi Mitrea despre Roxana Nemeș.

Roxana Nemeș a reacționat, după declarațiile făcute de Cristi Mitrea, în direct, la televizor. „Nu eu am făcut castingul și nu m-am dus bolnavă, sunt sănătoasă. Întrebarea mea este de unde până unde comentezi tu, care nu ai fost la Survivor?”, a răspuns Roxana Nemeș.

Apoi, Cristi Mitrea a răspuns tăios la adresa fostei concurente. I-a spus că nu ar avea nicio abilitate și că nu s-a implicat pe traseu. „Dacă nu ești bună de nimic, de ce te duci? Ce legătură are concursul cu tine? Tu nu ai nicio abilitate. Nu ai făcut nimic pe traseu. Păr blond și ochi frumoși, atât”, a spus Cristi Mitrea.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *