Criza febrei dengue din Brazilia este un avertisment pentru întreaga lume. Țara a declarat stare de urgență și pacienții se luptă pentru locurile din spitale

Criza febrei dengue din Brazilia este un avertisment pentru întreaga lume. Țara a declarat stare de urgență și pacienții se luptă pentru locurile din spitale

Din cele mai negre zile ale pandemiei de Covid-19, atunci când sistemele spitalicești din toată țara s-au părbușit, Brazilia nu a mai asistat la asemenea scene. Dar de această dată, nu coronavirusul a determinat toată țara să declare stare de urgență, ci febra dengue.

Brazilia se așteaptă la milioane de bolnavi

Boala se răspândește în cea mai mare parte a Americii de Sud, unde oamenii de știință spun că de vină este creșterea temperaturilor din cauza schimbărilor climatice care a extins raza teritorială a țânțarului care poartă dengue.

În primele două luni ale acestui an, Paraguay a înregistrat aproape 100.000 de cazuri suspecte – de peste cinci ori rata normală. Peru, devastat de propriul focar, a declarat stare de urgență în mare parte din țară. Argentina, de asemenea, a fost surprinsă de o explozie de cazuri.

Dar numărul de bolnavi a crescut cu o virulență deosebită în Brazilia, unde epidemiologii se așteaptă ca numărul cazurilor de dengue să ajungă la milioane – mai mult decât dublând recordul anterior – și poate ucide mii de oameni.

Epidemiologii avertizează că acesta este probabil doar începutul

Agravarea crizei de sănătate publică, spun epidemiologii, servește ca un avertisment pentru întreaga lume. Lupta împotriva bolii a intrat într-o nouă fază imprevizibilă și periculoasă. Dengue se strecoară acum în locuri unde nu a mai fost niciodată. Și acolo unde a fost de mult timp, numărul cazurilor devine de necontrolat.

Transmiterea locală este acum raportată în statele mai calde și mai umede ale Americii, unde vectorul bolii, țânțarul Aedes aegypti, se plimbă și se înmulțește deja. Florida a raportat anul trecut un record de 178 de cazuri de transmitere locală.

California, Arizona și Texas detectează, de asemenea, transmisia locală. Aceeași dinamică se vede și în sudul Europei, unde anul trecut au fost înregistrate zeci de cazuri de transmitere locală.

Epidemiologii avertizează că acesta este probabil doar începutul. În următorii ani, pe măsură ce schimbările climatice extind raza de acțiune a țânțarului A. aegypti, boala ar putea deveni din ce în ce mai răspândită, chiar endemică, în mare parte din sudul Europei și din sudul Statelor Unite.

Dar epidemiologii spun că amenințarea este extremă, mai ales în acest an. Brazilia a înregistrat peste 1 milion de cazuri de febră dengue numai în ianuarie și februarie. Până la sfârșitul anului, se așteaptă ca țara să ajungă la 4,2 milioane de oameni bolnavi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *