Criză în Marea Roșie. Marile companii navale de transport suspendă trecerea navelor în urma atacurilor rebelilor houthi

Criză în Marea Roșie. Marile companii navale de transport suspendă trecerea navelor în urma atacurilor rebelilor houthi

Această strâmtoare, aflată între Peninsula Arabiei şi Africa, este deosebit de importantă pentru transportul maritim, fiind tranzitată de circa 40% din comerţul mondial.Rebelii houthi, apropiaţi de Iran şi care controlează coasta vestică a Yemenului, au ameninţat că orice navă aflată în zonă şi a cărei destinaţie este Israelul poate fi o ţintă a lor, ca ripostă faţă de ofensiva armatei israeliene împotriva grupării Hamas în Fâşia Gaza, scrie Agerpres.Mai multe nave comerciale au fost atacate astfel cu drone sau rachete în ultimele săptămâni, dar vineri, într-o singură zi, s-au înregistrat cel puţin trei astfel de atacuri în strâmtoarea Bab al-Mandeb. Conform portalului de monitorizare a traficului maritim Marine Tracker, primele două nave portcontainer atacate nu aveau ca destinaţie vreun port israelian, ci portul saudit Jeddah.

O navă a companiei Maersk a fost astfel ţinta unui atac joi şi încă una vineri, prin urmare compania daneză a anunţat vineri seară că a ordonat tuturor navelor sale din zonă să-şi întrerupă deplasarea până la noi ordine. Compania de transport maritim a asigurat că va face tot posibilul pentru ca lanţurile de aprovizionare să fie cât mai puţin afectate.Şi compania germană Hapag-Lloyd, care deţine o navă ce a fost avariată într-unul din atacurile de vineri, fără să se înregistreze victime în rândul echipajului, a decis suspendarea navigaţiei cargourilor sale prin Marea Roşie până pe 18 decembrie, urmând să decidă mai târziu cum va proceda după această dată.

VIDEO. Grenade aruncate în timpul unei ședințe de către vicepreședintele comunei. Zeci de oameni au ajuns la spital

Atacuri dinspre regiunea controlată de rebelii houthi din Yemen au lovit două nave americane

Atacuri lansate din regiunea din Yemen controlată de rebelii houthi au lovit, vineri, două nave sub pavilion liberian în strâmtoarea Bab el-Mandeb, a anunţat o oficialitate americană, care a avertizat cu privire la pericolul reprezentat de atacurile rebelilor houthi care sunt susţinuţi de Iran, relatează Reuters.Un proiectil, despre care se crede că era o dronă, a lovit vasul Al Jasrah, cauzând un incendiu, dar fără a provoca victime. Două rachete au fost trase în al doilea atac, lovind încă o navă şi provocând un incendiu pe care echipajul încearcă să îl stingă.Un distrugător din Forţele navale americane se îndreaptă către al doilea vas, al cărui nume nu a fost dezvăluit.De la începerea conflictului actual între Israel şi mişcarea teroristă palestiniană Hamas, rebelii houthi lansează rachete şi drone către Israel şi atacă vase ce navighează în Marea Roşie, într-o campanie ce pare să îi susţină pe palestinieni.

România a trimis spre aprobare cererea de plată III din PNRR, în valoare de 2,7 miliarde euroCel puţin alte două incidente navale au fost raportate în regiune în cursul zilei de vineri.Nava MSC Alanya, sub pavilion liberian, a primit dispoziţie să-şi modifice cursul către Yemen din partea unor oameni aflaţi în ambarcaţiuni de mici dimensiuni despre care se presupune că erau rebeli houthi din Yemen.De asemenea, vasul MSC Palatium III a fost ţinta unui atac la 23 mile sud-vest de oraşul yemenit Mokha.Joi noaptea, rebelii houthi au anunţat că au efectuat o operaţiune militară contra unei nave a grupului Maersk ce transporta containere, lovită direct cu o dronă. Compania de shipping daneză a susţinut însă că vasul său nu a fost lovit.

Premierul spaniol a spus că ar dori să vadă România şi Bulgaria în spaţiul Schengen până la sfârşitul anului 2023Emisarul special al SUA pentru Yemen, Tim Lenderking, a declarat joi că Washingtonul doreşte ”cea mai largă posibil” coaliţie maritimă pentru a proteja navele comerciale în Marea Roşie şi pentru a le transmite rebelilor houthi că atacurile lor nu vor fi tolerate. 

Bulgaria a anunțat că o navă a sa este sechestrată în Marea Arabiei

O navă cargo bulgară este sechestrată de joi în Marea Arabiei, la circa 380 de mile nautice de insula yemenită Socotra, a anunţat vineri guvernul de la Sofia, în timp ce rebelii houthi din Yemen au revendicat atacuri asupra altor două nave, relatează agenţia EFE.Cargobotul bulgar “Ruen” are la bord 18 membri ai echipajului (din Bulgaria, Myanmar şi Angola) şi aparţine companiei bulgare de stat Navibulgar. Aceasta a pierdut contactul cu echipajul navei, telefoanele prin satelit fiind deconectate. Încă nu este clar dacă nava este sechestrată de piraţi sau de către rebelii houthi din Yemen.

O publicație franceză dă de pământ cu Diana Șoșoacă: „Vulgară, agresivă, brutală, visceral antiamericană”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *