A încercat de trei ori în patru ani să deschidă proces de divorț, fără succes. A fost la poliție de zeci de ori și și-a scos mai multe certificate medico-legale pentru lovire, fără vreun rezultat. Dar cu ajutorul unei asociații și al autorităților române, a reușit să fugă, alături de cei doi copii mici, de soțul agresiv și a aterizat la începutul săptămânii trecute în România. Este povestea unei românce care locuia Emiratele Arabe Unite (EAU), unde se respectă legea islamică Șaria. Libertatea relatează culisele fugii acesteia, demnă de o operațiune de spionaj.
Potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite, cel mai nesigur loc pentru o femeie este acasă, pentru că majoritatea femeilor sunt ucise de parteneri sau de persoane din familie.
De asemenea, aproape o treime dintre femeile între 15 și 49 de ani au spus că au fost victimele unei forme de abuz fizic sau sexual din partea partenerului.
Era vineri, 19 ianuarie 2024, când o femeie a contactat-o pe Adriana Mureșan, fondatoarea Asociației RoOmenia-Voluntari în Europa, să-i spună despre cazul disperat al Luciei.
Aceasta e plecată din România de 20 de ani și de 12 s-a mutat în Emiratele Arabe Unite, unde s-a căsătorit și a avut doi copii. În scurtă vreme, relația a început să se deterioreze și s-a ajuns la violență domestică. În ciuda ușilor care i se închideau în față, a documentat toate actele de agresiune prin reclamații, plângeri la poliție, certificate medico-legale, solicitări de ajutor la diferite instituții și cele șapte procese de divorț fără soluționare. În țara în care locuia este instituită Șaria.
Șaria este sistemul legislativ islamic derivat din Coran, cartea sacră a Islamului, precum și Sunna, și Hadith – practicile și spusele profetului Mahomed. În general, aceasta impune un cod strict în ce au voie și ce nu au voie femeile, de la vârsta aleasă pentru căsnicie și dreptul la educație, până la vestimentația acestora.
A plecat din țară la 18 ani
Lucia (39 de ani) a plecat din România imediat după ce a terminat liceul. S-a dus în Italia cu iubitul ei de atunci. Relația nu a funcționat. În 2010 absolvea un curs în domeniul ospitalității și după o perioadă în care a muncit în hoteluri, a aplicat pentru joburi la nivel internațional. Așa a ajuns în Dubai. După o scurtă perioadă în Maldive, a revenit în Emiratele Arabe Unite, în Abu Dhabi de data asta. În 2016 a schimbat domeniul, s-a angajat ca manager de vânzări la o sală de fitness. Acolo și-a cunoscut viitorul soț, de origine egipteană, emigrant și el, care lucra ca antrenor de fitness. S-au mutat împreună într-o garsonieră și la începutul lui 2017 a aflat că e însărcinată.
„Faptul că stăteam împreună, în concubinaj, era foarte grav atunci. Riscam închisoarea și copilul să ajungă într-un centru. Acum nu mai este un delict în Emirate, este permis să trăiești în concubinaj, atunci nu era. Și pe mine m-a speriat acest lucru și nu voiam să risc libertatea sau viața cuiva. Mi-a spus imediat că trebuie să avortez, că nu este permis, așa că îmi va cumpăra un bilet spre România pentru a avorta în România și atunci mi-am dat seama că am ales foarte greșit, i-am văzut adevărata față”, povestește astăzi, la lumina distanței, Lucia.
Din 2022, a fost schimbat codul penal din EAU, astfel că le este permis cuplurilor care nu sunt de religie musulmană să locuiască împreună, fără să riște vreo pedeapsă.
Primele violențe
După mai multe discuții, inclusiv cu familia surorii lui de acolo, cei doi s-au căsătorit. „Tensiunile creșteau în casă pe zi ce trecea, pentru că el nu-și dorea acea situație, acel copil, acea responsabilitate. Eram însărcinată când a ridicat tonul prima dată, m-a înjurat și s-a urcat efectiv cu picioarele pe burta mea și mă ținea de gură să nu țip. Eu am încercat să mă apăr, dar nu aveam putere. Mi-a luat cheile de la casă, telefonul și cheile de la mașină, să nu pot pleca. Certurile erau și pe tema alcoolului, mă deranja foarte tare că el, în ciuda religiei sale, bea. Toate mă făceau să mă simt neputincioasă și umilită”.
Episoadele violente s-au înmulțit, povestește românca. Aceasta a apelat inițial la un centru de suport social, l-au chemat și pe bărbat la mediere, dar lucrurile nu s-au îmbunătățit.
La o lună jumătate, cât durează concediul postnatal în EAU, după ce a născut, s-a întors la muncă. Lucra atunci ca educatoare la o creșă cu grădiniță, unde își putea lăsa și bebelușul.
„M-am tuns zero, am zis că așa nu mai are de ce să prindă”
„La o lună după ce am născut-o pe fetiță, am primit și prima palmă peste față. Era 6 dimineața. Am chemat poliția pentru că m-am speriat și pentru mine, și pentru copil. Am chemat poliția și ca să-l sperii, că mulți bărbați își imaginează că în casa lor fac ce vor. Eu fizic nu puteam să mă apăr. Mi-au luat datele și mi-au spus că dacă sunt agresiuni fizice, trebuie să merg la spital, pentru certificat medico-legal, să deschidă un caz. Prima oară nu am făcut asta. Dar în acea perioadă, chemam poliția cam la două săptămâni”, povestește Lucia.
În 2018 a înaintat prima cerere de divorț și a fost obligată să meargă și la câteva sesiuni de consiliere familială. „El a venit din nou cu scuze, că îi pare rău, să ne mai acordăm o șansă. Eu fiind singură acolo, chiar l-am crezut, și nici nu aveam la cine să apelez să mă ajute. Așa că am anulat totul. După nici o lună, iarăși m-a lovit, m-a tras de păr atât de tare, încât am decis să mă tund zero. Am zis că așa nu mai are de ce să prindă”.
A urmat a doua cerere de divorț. „Ar fi trebuit să înceapă să plătească pensie alimentară. Dar de fiecare dată venea cu manipulări, să-l iert, că sunt viața lui, să întoarcem pagina, de dragul copilului. O lună a fost bine și în acea lună am rămas însărcinată cu al doilea copil”.
„În noiembrie a fost pace, în decembrie iar m-a lovit, am căzut peste mergătorul fetiței, s-a rupt țăndări, am chemat ambulanța, am obținut certificat medico-legal și a trebuit să-i deschid caz. Pentru acea agresiune, a fost și închis vreo trei zile. A trebuit să dau declarații și după acest episod l-ar fi arestat câțiva ani. Dar fiind însărcinată, mi-au zis că pot divorța abia la trei luni după ce nășteam”, mai povestește femeia.
Potrivit legii din UAE, deși procesul de divorț este acceptat, nu este declarat divorțul decât după nașterea copilului. Aceasta este teoria. În practică, explică avocații din Emirate, fiecare caz trebuie luat individual și cu siguranță femeia, dacă este expat, nu poate părăsi țara în această perioadă. În plus, în general, tot procesul este mult mai anevoios pentru femei.
„Închisoarea” de 42 de metri pătrați
În tot acest timp, au locuit în aceeași casă, într-o garsonieră de 42 de metri pătrați. „Toate plângerile, chematul poliției, m-a dat afară din casă cu copii cu tot, am obținut cheia cu ordin judecătoresc, m-a lăsat pe stradă doar pe mine până la 5 dimineața. Vă puteți închipui prin cât stres am trecut? Am trei certificate medico-legale. Acum un an a încercat să mă sugrume. M-a amenințat că mă omoară de multe ori, dacă îl las”.
Lucia povestește că s-a rugat de el și în genunchi să îi accepte divorțul. Fiind căsătoriți după legea Șaria în vigoare în EAU, acesta ar fi trebuit să-i plătească și o sumă de bani pentru chirie, haine și mâncare în timpul căsniciei și după, pensie alimentară. Avocații Luciei au făcut calculul: în jur de jumătate de milion de dirhami (adică aproape jumătate de milion de lei).
„Dar nu a fost niciodată vorba despre bani, nu asta m-a interesat”. Pentru Lucia era important să poată pleca din țară fără consecințe legale. „El ar fi putut să-mi pună interdicție și putea să sune la poliție și să fiu arestată chiar de pe aeroport, să mă acuze de răpire internațională a copiilor. Și poliția îmi spunea când îi rugam să mă scoată de acolo că el e tatăl și am nevoie de consimțământul lui”.
A scris pe un grup de Facebook unde oamenii își dau sfaturi juridice și acolo a aflat despre Asociația Voluntari în Europa și a intrat în legătură cu Adriana Mureșan.
„Am avut mare noroc că cei mici au pașapoarte românești și domiciliul la mama mea. Atunci am primit confirmări că pot pleca cu copiii, pentru că au acte românești, așa că am putut să călătoresc fără probleme. Însă fără intervenția lor, a asociației și asigurări la nivel înalt că este ok să-mi iau copiii să plec, nu aș fi avut acel curaj”, spune femeia.
Din acel moment Adriana a început să caute sprijin peste tot și să facă un plan „de evadare”, cum l-au numit amândouă. Două femei care nu s-au văzut niciodată, una în Spania, cealaltă în Emirate, încercând împreună soluții.
A documentat toate actele de violență
Încă din prima zi, Adriana a ajutat-o pe Lucia să trimită o serie de solicitări către instituții ale statului și a contactat mai mulți experți în drept internațional, dar și local, diplomați. Totul pentru a găsi soluții să o scape pe româncă din ceea ce Adriana numește „un cămin devenit închisoare”.
Ce a ajutat-o pe româncă a fost tocmai faptul că a adunat toate documentele de la instituții de-a lungul timpului, ceea ce sfătuiește pe orice victimă a violenței.
„Am avut un kilogram de hârtie, ca să zic așa, ea nu s-a lăsat și nu a lăsat totul în vorbe, ci totul era scris. Situația locală e tipică în fiecare țară, vorbim de Șaria, vorbim de alte legi, de alt drept. În plus, ultimul certificat pe care l-a scos de la spital acum de două luni este pentru tentativă de omor”, povestește Adriana.
Practic, Lucia nu avea niciun ban, cu atât mai mult o sumă cu care să-și cumpere biletele de avion pentru a reveni în țară, fiindcă nu mai lucra.
„Soțul de care încerca să divorțeze, ca să o țină și mai bine legată, i-a interzis să mai muncească”, mai spune românca.
Planul, făcut la minut
Asociația RoOmenia i-a cumpărat biletele de avion ei și copiilor pentru luni și au planificat pas cu pas cum să facă astfel încât mama și copiii să ajungă la aeroport. Ei trebuiau să plece de acasă imediat ce soțul pleca la serviciu.
„Luni după amiază mi-a spus că a achitat biletele”, reia povestea Lucia. „Pe la 3.30 a plecat, dar s-a întors peste câteva minute. Norocul meu că nu m-am apucat de nimic. Am văzut că nu iese din garaj cu mașina și apoi am auzit cheia în ușă, am înlemnit. Am intrat în baie, am ieșit. El se uita așa suspicios, dar a ieșit din nou. M-am asigurat că a ieșit cu mașina. Am pus mâna pe bagaje. Aveam adrenalina la maximum, eram atât de speriată și îngrijorată că se poate întoarce, că mă poate lovi pe mine sau pe copii. În timp ce împachetam frenetic tot mă gândeam la toate scenariile de groază, nici nu știam ce să pun. În 30 de minute am îmbrăcat copiii, am luat bagajele, un taxi și am ajuns la aeroport”.
Lucia, alături de cei doi copii ai săi, în taxi, în drum spre aeroport
Au avut un plan pus la punct și pentru momentul în care el ajunge acasă și nu-i găsește.
„Am avut o perioadă de tăcere ca la NASA, când nu mai ai legătura cu nava”
„Știam ce trebuie să-i scrie în momentul în care o contactează. Când a sunat-o, însemna că el a ajuns acasă și a văzut că nu sunt nici ea, nici lucrurile. I-a spus ce plănuise, i-a dat un număr de telefon unde să sune, că acolo zicea că este. Apoi, am rugat-o să închidă telefonul. Și am avut o perioadă de tăcere ca la NASA, când nu mai ai legătura cu nava. Nu-ți poți imagina cum am suferit. Am avut o oră de tăcere până când a urcat în avion. Stăteam toți cu sufletul la gură”.
Un pas important era trecerea de vama aeroportuară, și acolo a avut parte de sprijin din partea unui diplomat. „Nu era garantat că va urca în avion, a fost cumplit. Pentru că el, dacă suna la poliție în orice moment, pe ea o luau și din avion. Deci, până avionul a decolat, noi am fost un cazan sub presiune”.
Și inima Luciei bubuia: „Ne-am urcat în avion, nu aveam nici bani de apă și mi-era atât de sete că nici nu puteam să vorbesc. Era deja seară. Le-am cumpărat copiilor ceva de mâncare. Cineva din personalul avionului ne-a dat doi litri de apă și le sunt foarte recunoscătoare”.
Pentru toți cei care s-au implicat în ajutorarea femeii, timpul se dilatase. „Avionul părea că nu mai decola odată! Colegii din echipă erau cu sufletul la gură. Doi dintre ei urmăreau avionul pe aplicație, așteptând să-l vadă ridicându-se de la sol, ca să nu mai poată fi oprit din zbor. În cele din urmă, am primit ultimul mesaj de la ea, spunând că sunt în siguranță, în aer”, mai spune Adriana.
„Fiindcă era foarte aglomerat, multe zboruri, avionul se tot oprea și eu mă gândeam că m-a denunțat și vine poliția și ne ia și că trebuie să dăm ochii cu el. A fost un stres… Când am simțit roțile sub noi că se învârt din ce în ce mai repede am simțit că ăsta e drumul nostru spre libertate. Am simțit că am trecut într-o altă dimensiune, eram euforică…”, povestește Lucia.
Românca s-a întors în țară pe 22 ianuarie.
La aeroport, în plină noapte, a așteptat-o o familie cu care vorbise Adriana, care i-a găzduit pentru câteva nopți. „Sufăr de anxietate încă, de atacuri de panică. Am început să-mi revin puțin de când am venit în România. Acum respir mai liniștită, văzându-i și pe copii liniștiți”.
În avion, așteptând decolarea
Cazuri de violență domestică din toată Europa
La Asociația RoOmenia, care gestionează o aplicație mobilă de voluntari cu același nume și platforma de Facebook Voluntari în Europa, ajung frecvent cazuri de violență domestică din diaspora românească, femei care le cer ajutorul.
„Fenomenul rămâne pentru că deși în Europa lucrurile sunt reglementate, aici ne ciocnim de bariera de limbă. Adică femeia nu vorbește limba țării în care locuiește, pentru că este din start o victimă, este ținută acasă, nu i se permite să relaționeze, este controlată. Și atunci primul ajutor al nostru este să-i punem la dispoziție un traducător”, explică Adriana Mureșan.
Libertatea a cerut un punct de vedere și de la Ministerul Afacerilor Externe cu privire la sprijinul pe care îl poate acorda statul român în astfel de cazuri. Până în momentul publicării articolului, nu am primit un răspuns.
Foto ilustrativ: Shutterstock
