Crucea Roșie avertizează, Israelul spune NU! Fără ajutor umanitar în Gaza, dacă nu sunt eliberați ostaticii

Crucea Roșie avertizează, Israelul spune NU! Fără ajutor umanitar în Gaza, dacă nu sunt eliberați ostaticii

Israelul a declarat joi că nu îşi va relaxa asediul asupra Fâşiei Gaza pentru a permite ajutorul umanitar până când nu vor fi eliberaţi toţi ostaticii luaţi de Hamas. Anunţul vine după ce Crucea Roşie cerut să i se permită accesul cu combustibil, pentru a preveni ca spitalele copleşite să se “transforme în morgi”, relatează Reuters.

 Distribuie pe Facebook  Distribuie pe Twitter  Distribuie pe Email

Israelul a jurat să anihileze mişcarea Hamas care conduce Fâşia Gaza, ca răzbunare pentru cel mai sângeros atac împotriva evreilor de la Holocaust încoace. Sute de bărbaţi înarmaţi au pătruns în Israel sâmbătă dimineaţă, după ce au făcut breşe în gardul de protecţie şi au năvălit în oraşele israeliene.

Postul public Kan a declarat că bilanţul israelian a crescut la peste 1.300 de persoane ucise începând de sâmbătă. Majoritatea au fost civili împuşcaţi în casele lor, pe străzi sau la o petrecere rave. Zeci de ostatici israelieni şi străini au fost duşi în Gaza.

Dimensiunea reală a crimelor a ieşit la iveală abia în ultimele zile, după ce forţele israeliene au preluat controlul oraşelor, găsind casele pline de cadavre, inclusiv femei violate şi ucise şi copii împuşcaţi şi arşi.

Israelul a răspuns până acum punând enclava, unde locuiesc 2,3 milioane de oameni, sub asediu total şi lansând de departe cea mai puternică campanie de bombardamente din istoria de 75 de ani a conflictului israeliano-palestinian. Cartiere întregi au fost distruse. Autorităţile din Gaza afirmă că peste 1 200 de persoane au fost ucise şi peste 5 000 de persoane au fost rănite în bombardamente.

 

GAZA, FĂRĂ CURENT ELECTRIC

Singura centrală electrică din zonă a fost oprită, iar spitalele au rămas fără combustibil pentru generatoarele de urgenţă.

“Mizeria umană provocată de această escaladare este detestabilă şi implor părţile să reducă suferinţa civililor”, a declarat joi, într-un comunicat, Fabrizio Carboni, directorul regional al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii. “Pe măsură ce Gaza rămâne fără energia electrică, spitalele rămân fără curent, punând în pericol nou-născuţii din incubatoare şi pacienţii vârstnici dependenţi de oxigen. Dializa la rinichi se opreşte, iar radiografiile nu pot fi făcute. Fără electricitate, spitalele riscă să se transforme în morgi”, a avertizat oficialul Crucii Roşii.

Ministrul israelian al energiei, Israel Katz, a declarat însă că nu va exista nicio excepţie de la asediu fără libertate pentru ostaticii israelieni.

“Ajutor umanitar pentru Gaza? Niciun întrerupător electric nu va fi pus în funcţiune, niciun hidrant de apă nu va fi deschis şi niciun camion cu combustibil nu va intra până când ostaticii israelieni nu se vor întoarce acasă. Umanitar pentru umanitar. Şi nimeni nu ar trebui să ne dea lecţii de morală”, a postat Katz pe platforma X.

NICIO DECIZIE PRIVIND OFENSIVA TERESTRĂ

La spitalul din Khan Younis, principalul oraş din sudul Fâşiei Gaza, o femeie încerca să calmeze o fetiţă care plângea şi striga întruna “Mama mea, o vreau pe mama mea”.

“Îşi caută mama. Nu ştim unde este”, spune femeia, care o ia pe fată în braţe. Fetiţa are faţa cu vânătăi şi tăieturi după ce casa lor a fost avariată într-un atac aerian.

În tabăra de refugiaţi Al Shati din Gaza, rezidenţii scotoceau printre dărâmături cu mâinile goale în căutarea supravieţuitorilor şi a cadavrelor. Echipele de salvare spun că nu au combustibil şi echipamente pentru a scoate victimele de sub clădirile prăbuşite.

Dincolo de bariera de securitate, în Ashkelon, în sudul Israelului, maşini şi clădiri au fost avariate de noi lovituri cu rachete din Gaza. Muncitorii măturau resturile.

Sute de mii de rezervişti au fost chemaţi în vederea pregătirii pentru ceea ce ar putea fi un atac terestru asupra Fâşiei Gaza. Nu a fost luată încă nicio decizie de a invada terestru teritoriul controlat de Hamas, “dar ne pregătim pentru asta”, a declarat joi dimineaţă locotenent-colonelul Richard Hecht, purtător de cuvânt al armatei.

Ultimele lovituri din cursul nopţii s-au concentrat asupra “Forţei Nukhba” a Hamas, care a fost vârful de lance al atacurilor de sâmbătă, a declarat Hecht reporterilor.

Bărbaţii înarmaţi palestinieni încearcă în continuare să se infiltreze în Israel venind dinspre mare, iar armata lucrează în continuare la securizarea gardului cu Gaza, a precizat Hecht.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *