Cu ce preț se vor vinde acțiunile Hidroelectrica

Cu ce preț se vor vinde acțiunile Hidroelectrica

Oferta se va desfăşura pe perioada a 8 zile lucrătoare, în intervalul 23 iunie – 4 iulie 2023, şi este destinată atât segmentului de retail, cât şi investitorilor instituţionali.

După desfăşurarea ofertei publice de vânzare, societatea emitentă va finaliza demersurile începute şi se va adresa Bursei de Valori Bucureşti pentru obţinerea aprobării finale în vederea admiterii la tranzacţionare a acţiunilor emise.

Cu o cifră de afaceri de 9,12 miliarde de lei şi un profit de 4 miliarde de lei în 2022, Hidrolectrica este una dintre cele mai mari companii energetice din Europa de Sud-Est şi este cel mai mare producător de energie electrică din regiune. Compania este furnizor de electricitate pentru sute de mii de clienţi casnici şi industriali.

“Listarea Hidroelectrica la Bursa de la Bucureşti este cea mai mare din istoria pieţei noastre de capital şi chiar din regiune şi va deveni un punct de referinţă pentru bursa românească. Acest demers va oferi o altă anvergură pieţei de capital din România şi va atrage atât micii cât şi marii investitori. Echipele de experţi din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară au lucrat permanent pentru a crea cadrul legislativ necesar, astfel încât oferta publică de vânzare să se desfăşoare în cele mai bune condiţii şi să se deruleze exclusiv la Bursa de Valori Bucureşti”, a declarat domnul Nicu Marcu, Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Potrivit comunicatului, prin listarea Hidroelectrica, Bursa de la Bucureşti îşi întăreşte rolul la nivel regional, având totodată o importanţă semnificativă atât pentru piaţa de capital cât şi pentru investitorii din România. Intrarea la tranzacţionare a acţiunilor Hidroelectrica vine şi în contextul adoptării Strategiei pieţei de capital, care sprijină şi încurajează creşterea lichidităţii şi atractivităţii pieţei de capital româneşti.

“Unul dintre obiectivele majore ale ASF este dezvoltarea durabilă a pieţei de capital, întrucât economia naţională are nevoie de consolidarea acestui sector. Aşa cum am spus şi cu alte ocazii, pentru susţinerea Bursei este nevoie de orientarea investiţiilor către active solide din economia naţională. Bursa românească trebuie să devină un reper semnificativ al economiei româneşti, o importantă sursă de finanţare a acesteia şi o platformă de tranzacţionare a pachetelor de acţiuni ale celor mai importante şi atractive companii româneşti”, a mai spus Nicu Marcu.

Acţiunile întreprinse în vederea dezvoltării pieţei locale de capital au reprezentat un efort comun al Guvernului României, al Autorităţii de Supraveghere Financiară şi al bursei locale şi au vizat majorarea lichidităţii, diversificarea emitenţilor şi constituirea unei baze mai largi a investitorilor prezenţi la BVB, în acord cu Strategia pieţei locale de capital.

“Autoritatea de Supraveghere Financiară are în vedere identificarea tuturor instrumentelor şi activităţilor care asigură premisele creşterii atractivităţii pieţei de capital din România, cu respectarea corespunzătoare a principiilor de transparenţă şi de protecţie a investitorilor pe piaţa de capital, contribuind la îmbunătăţirea cadrului de reglementare, în scopul simplificării accesului la piaţă, atât pentru emitenţi, cât şi pentru investitori. Obiectivele de dezvoltare a pieţei locale sunt subsumate obiectivului naţional strategic al politicii externe de aderare a ţării noastre la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică”, a subliniat preşedintele ASF.

În acest context, Nicu Marcu apreciază că listarea exclusivă la Bucureşti reprezintă un eveniment unic pentru piaţa românească de capital care îşi demonstrează astfel maturitatea.

După evaluarea statutului pieţei locale de capital de către FTSE Russell, care a inclus deja România în indicele pieţelor emergente începând cu septembrie 2020, listarea Hidroelectrica reprezintă un pas important în vederea îndeplinirii criteriilor setate de MSCI (Morgan Stanley Capital International) pentru promovarea pieţei locale de capital la statutul de piaţă emergentă.

Hidroelectrica a anunţat la începutul acestei luni, printr-un comunicat, intenţia Fondului Proprietatea de a desfăşura o ofertă publică iniţială având drept obiect acţiuni ordinare existente.

Potrivit sursei citate, Fondul a primit acordul acţionarilor pentru a dispune în cadrul ofertei de întreaga sa participaţie de până la 19,94%, din numărul total de acţiuni emise de societate, numărul de acţiuni ce vor fi vândute în cadrul ofertei publice urmând să fie determinat ulterior. Societatea nu va realiza o majorare de capital în contextul ofertei şi nu va beneficia în vreun fel de fondurile obţinute ca urmare a desfăşurării ofertei.

Demersul va consta într-o ofertă publică adresată investitorilor retail şi instituţionali din România, precum şi investitorilor instituţionali internaţionali eligibili. Acţiunile vor fi vândute şi, ulterior admiterii, tranzacţionate în lei.

Conform documentului, admiterea este de aşteptat să aibă loc în iulie 2023. Odată admise la tranzacţionare, acţiunile societăţii vor fi incluse în indicele BET al BVB. Societatea şi fondul vor fi supuşi unei restricţii de înstrăinare a acţiunilor societăţii pentru o perioadă de 180 zile, iar acţionarul majoritar al societăţii va fi supus unei restricţii de înstrăinare a acţiunilor societăţii pentru o perioadă de 12 luni de la data admiterii.

În comunicat se menţionează că Citigroup Global Markets Europe AG, Erste Group Bank AG, Jefferies GMBH şi Morgan Stanley Europe SE acţionează în calitate de Coordonatori Globali Comuni în legătură cu oferta. Banca Comercială Română SA, Barclays Bank Ireland PLC, BofA Securities Europe SA, UBS Europe SE, UniCredit Bank AG şi Wood & Company Financial Services acţionează în calitate de deţinători comuni ai registrului de subscrieri. Auerbach Grayson, BRD – Groupe Societe Generale, S.S.I.F. BT Capital Partners S.A. şi S.S.I.F. Swiss Capital S.A. sunt manageri comuni principali.ˇ

Rothschild & Co Equity Market Solutions Limited este consultantul financiar al Fondului, iar STJ Advisors este consultantul financiar al societăţii în legătură cu oferta publică iniţială.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *