Cum a aflat Simona Halep verdictul TAS: Un zâmbet pe care avocatul ei „nu-l mai văzuse vreodată”

Cum a aflat Simona Halep verdictul TAS: Un zâmbet pe care avocatul ei „nu-l mai văzuse vreodată”

Simona Halep a câștigat procesul de la TAS, iar suspendarea de 4 ani a fost micșorată la 9 luni, astfel că ea poate reveni în circuit imediat. Verdictul tribunalului de la Lausanne a venit marți, 5 martie, la 25 de zile după finalul audierilor, întinse pe 3 zile, între 7 și 9 februarie. Momentul când a aflat decizia a fost special pentru Simona, scrie GSP.

Publicația americană The Athletic, apropiată de principalul avocat al Simonei la TAS, Howard Jacobs, a oferit detalii despre cum a decurs prima interacțiune dintre sportivă și echipa ei legală. Halep știa că verdictul avea să vină marți.

„Simona Halep știa că va afla marți soarta carierei ei în tenis. Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), arbitrul final în litigiile sportive, îi transmisese că va pronunța decizia în apelul ei la suspendarea de 4 ani pentru doping. Cu viitorul ei în tenis sub semnul întrebării, Halep, campioană la Wimbledon și fost număr 1 mondial, programase un apel video cu echipa ei de avocați, pentru a revizui decizia de îndată ce aceasta acea să vină”, scrie sursa citată.

„Când Simona a intrat în apel, avocatul ei, Howard Jacobs, a văzut genul de zâmbet pe care nu-l mai văzuse pe fața ei niciodată. A fost un zâmbet plin de bucuria sinceră care putea veni doar dacă ar fi fost complet exonerată de acuzațiile că a luat intenționat substanța dopantă, roxadustat, finalul unei bătălii juridice de un an și jumătate, al unei lupte pentru a-și salva reputația. Într-o clipită, TAS i-a redus suspendarea la 9 luni, oferindu-i unda verde să concureze de îndată”, au scris cei de la The Athletic.

Simona nu a mai jucat din august 2022 și ar putea reveni pe teren la Miami Open, turneul american urmând să aibă loc între 19 și 31 martie.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *