Castorul eurasiatic, cel mai mare mamifer rozător din Europa, a revenit în România printr-un program de repopulare a lacurilor și apelor curgătoare început în 1998. Specia este extrem de importantă în asigurarea echilibrului ecologic, acțiunile sale fiind folositoare atât în zone secetoase, cât și pentru a preveni eventuale inundații.
Potrivit unei analize realizate de InfoClima, organizație din România care mediatizează impactul schimbărilor climatice, situația castorului eurasiatic în România a fost similară cu populațiile din alte regiuni ale Europei și lumii.
Din cauza braconajului excesiv, animalul a dispărut de pe teritoriul țării noastre în secolul al XIX-lea. Se consideră că în anul 1823 a fost ucis ultimul breb (castor) din Țările Române, undeva în zona localității Moldova Veche, în prezent, în județul Caraș-Severin.
Printr-un proiect de colaborare dintre Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS) și Ministerul Mediului din Germania, între 1998 și 2003 a fost reintrodus în România castorul eurasiatic, respectiv 182 de indivizi, pe râurile Olt, Mureș și Ialomița. Acest proces de repopulare a avut succes uriaș, iar specia s-a răspândit natural pe râuri și afluenții acestora și a ocupat tot mai multe teritorii noi. În perioada următoare, între anii 2009 și 2013, cercetările au estimat existența a 1.500 de indivizi, majoritarea pe cursul râului Olt și afluenții acestuia.
Datorită eforturilor de conservare, castorul a înregistrat o dispersie rapidă și a colonizat noi areale din România, precum Lunca Dunării, Delta Dunării și lunca inferioară a Prutului (exemplare provenite din populația reintrodusă pe Ialomița), zona de vest și nord-vest a României (Tisa, Someș, Crișuri, Mara, Iza, Vișeu, Lăpuș, Tur, Ier) cu indivizi proveniți din populațiile existente în Ungaria și Ucraina.
În ultimii ani, castorul a pătruns și în Moldova, din județul Harghita, trecând cumpăna de ape, a coborât pe Valea Uzului, a continuat dispersia pe Trotuș și a ajuns și colonizat și Siretul.
Specie-cheie pentru echilibrul ecologic
Potrivit mai multor studii, analizate de specialiștii de la InfoClima, castorul este considerat o specie-cheie în lanțul trofic, datorită stilului său de viață și acțiunilor lui în modelarea acestui stil natural.
Prezența lui într-un număr rezonabil de exemplare asigură echilibru ecologic. Astfel, obiceiul castorilor de a tăia copaci și arbuști de diferite dimensiuni contribuie indirect la disponibilitatea nutrienților în natură, generați de lemnul mort, care nu se mai regăsește atât de frecvent în zilele noastre, din cauza exploatării intensive a pădurilor.
Baraj de castor pe un râu din România / Shutterstock
Scopul castorului este să ofere adăpost familiei în vizuini subacvatice prin construirea de baraje pe râuri sau pe diverse bazine acvatice. Prin realizarea acestor îndiguiri, ei creează un mozaic de habitate – un amestec de zone umede, pajiști deschise, iazuri, lemn mort și arbuști.
Un alt aspect interesant ar fi capacitatea unică a castorilor de a-și modifica mediul în care trăiesc prin construirea activă de baraje, diguri. Activitatea castorului poate avea un impact direct și indirect asupra altor organisme din ecosisteme.
Barajele și canalele create de castori măresc capacitatea de stocare a apei și produc o scurgere mai lentă a apei, care este extrem de importantă atât în caz de furtuni sau ploi abundente, precum și în timpul secetelor, când apa se eliberează mai lent din barajele castorilor. Asta va permite un flux constant de apă, inclusiv în pâraiele care în ultimii ani se usucă.
Semne ale castorilor, pe malul Prahovei, între București și Ploiești. Foto: Ion Mateș / Libertatea
Semne ale castorilor, pe malul Prahovei, între București și Ploiești. Foto: Ion Mateș / Libertatea
Semne ale castorilor, pe malul Prahovei, între București și Ploiești. Foto: Ion Mateș / Libertatea
Semne ale castorilor, pe malul Prahovei, între București și Ploiești. Foto: Ion Mateș / Libertatea
„Inginerul ecosistemelor”
Castorul este supranumit „inginerul ecosistemelor” pentru ingeniozitatea prin care construiește acest mozaic de suprafețe naturale, unde reține apa și extinde zonele umede, atât de necesare în condițiile actuale ale schimbărilor climei și secetelor prelungite. Deși, la prima vedere, barajele și canalele create de castori par să incomodeze, acestea măresc capacitatea de stocare a apei și produc o scurgere mai lentă. În caz de furtuni sau ploi abundente, riscul inundațiilor poate scădea acolo unde există acestea. În timpul secetelor, apa care se eliberează mai lent din barajele castorilor va permite un flux constant de apă, inclusiv în pâraiele care în ultimii ani se usucă, lucru care duce la înmulțirea peștilor.
Calitatea apei dintr-o zonă populată cu castori poate crește, datorită capacității de filtrare a barajelor. Acest lucru favorizează creșterea biodiversității, aducând avantaje anumitor specii. Spre exemplu, somonul se dezvoltă mai bine și mai repede acolo unde sunt castorii prezenți; de asemenea, și o serie de mamifere, plante, nevertebrate se bucură de ceea ce le oferă castorii.
Castor surprins pe râul Mureș / Shutterstock
Castorul în Europa
Încă din preistorie, castorul european sau castorul eurasiatic, cunoscut sub denumirea de breb, Castor fiber, este o specie înrudită cu castorul nord-american, Castor canadensis. Brebul este cel mai mare rozător semiacvatic atât din Europa, cât și din Asia și a fost foarte multă vreme vânat pentru blană și castoreum – o secreție parfumată provenită din glandele castorului – până aproape de extincție.
Castoreum este substanța cu care ei își marchează teritoriile și care conține mosc, un compus folosit în fabricarea parfumurilor. Rolul substanței în procesul industrial este de a fixa și de a menține diferite esențe.
În 1900, numărul exemplarelor a scăzut considerabil, regăsindu-se aproximativ 1.200 de indivizi în întreaga regiune a Europei și a Asiei. După acest declin devastator, au existat diverse campanii de reintroducere a brebului în zonele originale din arealul de răspândire a acestei specii.
În prezent, poate fi întâlnit într-un număr foarte mare din Franța până în China și Mongolia. În Europa de Sud nu s-au înregistrat date care ar evidenția prezența acestuia, fiind considerat absent în Italia, Portugalia și în sudul Balcanilor. Datele indică o creștere semnificativă a populației castorilor eurasiatici – peste 1.200.000 de indivizi. Populația a crescut în acest deceniu cu 178.000, deci 17% în 6–8 ani. Efectivul cel mai numeros al castorului eurasiatic s-a remarcat în zona europeană a Rusiei, Suedia, Polonia și Letonia.
